Tot un fel de alchimie a fost…

…ºi la noi când din relaþia admirator – artist, am ajuns sã fim prieten – prieten. Dupã cum zicea ºi Kidu, eºti “primul om care mi-a demonstrat cã nu-i atât de mare pragul acela de la scenã la ascultãtor…”

Mi-am amintit cã-n vara lu’ 2005 era la stuf ºi stãtea la o masã vecinã cu a mea, de vorbã cu o prietenã comunã. Îmi tremurau puþin picioarele ºi-mi treceau prin cap numai versuri de Kumm ºi refrenuri de Urma. Bea ºurubelniþã, normal, iar eu eram la a treia bere ºi-mi faceam curaj.

I-am facut un semn discret prietenei comune care s-a prins cã vreau sã fac cunoºtinþã cu tine. M-a chemat sã mã prezint ºi mã simþeam ca un câine ud care vroia adãpost. Tremuratu’ incepea sã mi se evidenþieze iar din gurã n-am putut scoate decât un “oaie” bulversat.

Prietena comunã ºi-a dat seama cã-i o relaþie tare strânsã între noi. Eu mã cãcam pe mine iar el fãcea cunoºtinþã cu un alt fan. Nu aveam cd-uri la mine, nici pixuri colorate ºi nici n-aveam chef. Vroiam doar sã îl cunosc pe Dan, omul fãrã scenã.

ªi-am început sã vorbim vreo zece minute pânã ne-am dat seama cã suntem vecini ºi ne separã o scarã de bloc ºi cã am fi avut ºanse sã copilãrim împreunã dacã n-am fi umblat în gãºti diferite. Tu erai rocker, eu habar n-am ce eram. Prea mic, în primul rând. Un vecin, dupã ce l-am întrebat de tine, ºi-a amintit cã te-a alergat odatã prin cartier sã te batã cã aveai pãrul lung ºi erai rocker. El era depeºist.

Am stat de vorbã mult timp în acea dupa-masã de iulie, îmi pierdusem prietenii de la masa unde stãteam înainte ºi mã simþeam din ce în ce mai bine cã vorbeam cu omul Dan ºi nu cu artistul din el. La final am hotãrât sã pãstrãm legatura ºi sã mai ieºim la o bere în Bucureºti, “cã dacã tot suntem vecini”. M-a încântat foarte mult ideea ºi-a rãmas sã mai discutãm.

Când sã discutãm? N-o sã am curaj sã intru în vorbã cu el de unu’ singur. N-am cum. “Salut. Eu’s oaie. Mã mai þii minte?” Dacã nu mai ºtie cine sunt? N-am o faþã memorabilã, ºtiu…

ªi-am aºteptat ceva vreme… vreo câteva luni bune în care am tot fost la concertele lui.

Pânã la cel din Cafe Deko unde la finalul extraordinar, am zis sã mã pun cu picioru’n prag, strategic în faþa lui cum venea el agale spre bar, printre fanii ºi fanele care faceau acelaºi lucru. Poate mã recunoaºte. De tuºit strategic nu prea puteam cãci era destul de multã gãlãgie… dar am avut noroc cã m-a vãzut! M-a recunoscut! “Oaieeeeeeeeeeeee!”.

Deja mã simþeam mai bine. Revenisem în relaþie deºi nu prea mai aveam niciun subiect de conversaþie. Le consumasem cu luni în urmã. Mi-a dat numãrul lui de telefon “ca sã mai ieºim la o bere cã dacã tot suntem vecini!”.

N-am ieºit prea curând, normal. Cum adica? Sã-l sun aºa… pur ºi simplu? “Salut. Hai la o bere!” Pfff… nu pot. Mai bine aºtept ceva. Iar.

ªi-a venit un concert la Delta RFI unde o altã prietenã (se pare cã fãrã intermediar nu prea mergea) a vrut neapãrat sã vorbeascã cu el ceva despre instrumente de suflat. Excelent! Bun context. Îl sun. “Sigur cã da. Înainte de concert ies afarã la o þigarã ºi vorbim”. Ce simplu a fost. A iesit, am vorbit, a fumat, nu fumez, am ascultat… iar spre final am început sã pricep cã omul Dan este pe acelaºi loc întâi ca ºi artistul Dan. De atunci îl tot pricep ºi-l tot apreciez. Îl tot ascult cum vorbeºte ºi cum cântã cu drag, fie pe scenã, fie la plajã, fie la vreo petrecere între prieteni unde tot timpul trebuie sã existe o chitarã.

I-am facut ºi un cadou, împreunã cu mulþi prieteni, în 2006 cand a împlinit o vârstã.
Scenariul: fiecare dintre cei prezenþi a spus ce a vrut iar tema de bazã era sã nu existe o temã de bazã. Contemporan, nu? Camera, montajul ºi regia mi le-am însuºit. Da, era la Urma pe atunci!

Clipul va reapãrea luni sub o formã editatã. :)

Cel mai important lucru, însã, este sã nu rataþi evenimentul de vineri seara din Silver Church, unde Dan, cu trupa lui Byron, lanseazã cel de-al doilea album “A Kind of Alchemy”, album care vã asigur cã este minunat. Concertul va începe de la ora 22 iar în deschidere vor fi invitaþi Cvartetul a quattro, Marius Florea Vizante ºi Persona.

PS: A apãrut ºi cel de-al doilea videoclip Byron: “WaterColor”.