pescuit evoluþionist II

Primul meu peºte mai serios a murit, aºadar, într-un borcan mare de murãturi. Urmãtorii 10 urmau sã moarã într-un borcan mai mic, de mazãre, chiar pe malul lacului din parcul Morarilor. Erau cãrãºei. S-au plimbat ei ce s-au plimbat, au ºi socializat pânã s-au plictisit iar când ºi-au dat seama cã-i cam mic lacu’n care sunt, s-au burþit în sus ºi-au plecat. Abia pe al 11-lea l-am aruncat înapoi în apã, dezamãgit de peºtiºorii care s-au hotãrât sã moarã înainte de a mã lauda cu ei.

Pasul urmãtor s-a consumat la podul Dobroeºti care este pe ºoseaua Dobroeºti ºi face legatura între Bucureºti ºi, aþi ghicit, Dobroeºti. Culmea este cã staþia dinainte de pod se numea Facultativa iar eu, mic copil, nu ºtiam de ce-i spune aºa ºi de unde dracu’ facultate-n câmp. Dar sã revenim. Aici, la pod, pescuiam cu plasa de tifon pe care o scufundam în locul unde apa era cea mai puþin adâncã ºi cea mai foarte mult rapidã :). Ne strângeam vreo patru ºi lucram doi câte doi. Ne bãgam pân’la genunchi în apã ºi ne propteam de stânci pentru echilibru iar cu mâinile þineam fiecare un colþ în apã ºi-un colþ afarã. Apoi socializam.

– Cum facem la geogra dacã ne ascultã?

– O bãgãm p-aia cu munþii ºi poate ne dã mãcar un 8.

Dupã câteva zeci de secunde de subiecte fascinante ºi puþine dureri de muºchi, scoteam plasa ºi prada. 5 peºti. Sãbioare. Erau bune prãjite cu mãmãliguþã ºi mujdei dar am aflat cam tîrziu, dupã ce deja muriserã în borcanaº toate cele cãteva zeci prinse în acea dupa-masã. Interesant a fost cã la un moment dat m-a luat valu’, la propriu, ºi m-a dus printre pietrele, fiarele ºi plantele de pe fundul lacului vreo zece metri… traseu în care mi-am pierdut un papuc, mi-am julit un genunchi ºi era sã-mi rup o mânã. La ieºire am renunþat ºi la celãlalt papuc ºi am început niþel sã plâng de emoþii. Ruºinat, cu ochii roºii ºi pãrãsit de gaºca, m-am întors acasã prin cimitir teafãr ºi puþin vãtãmat, desculþ ºi cu un borcan de 800g plin cu peºti morþi.