calcã apa, nãmeþ!

Nu-mi mai aduc aminte deloc de ce mi se spunea aºa. Sigur era derivat de la Nimigean, numele meu de familie (nu-s rudã cu Ovidiu) dar mai departe care-a fost algoritmul? Nu mai ºtiu care coleg de generalã l-a inventat, mare geniu, ºi nici ultima oarã când m-am auzit aºa… cert este cã a fost dupã ce-am învãþat sã înot. “La buturugã”.

Chiuleam des de la orele de latinã, dirigenþie ºi sport. O aveam pe doamna profesoarã Doroftei care era multitasking: românã, francezã ºi latinã iar în orele de românã fãceam românã, în cea de francezã tot românã iar în cea de latinã, mais oui, chiuleam. Oboseam dacã suportam tot menajul à trois cu trei limbi diferite cu aceeaºi doamna profesoarã simpaticã, grãsuþã ºi mãritatã. La dirigenþie când stãteam la ore (toamna, mai ales) nu mai ºtiu ce fãceam, dar sigur nu ce trebuia (avioane sau þomapan) iar la sport mã puneau în poartã ºi preferam sã le spun cã am o migrenã, ºtiþi, scuza universalã. Eu vroiam atac, vroiam goluri, vroiam glorie, vroiam ca fetele de-a cincea sã-mi sarã-n braþe de entuziasm. În poartã nu puteam decât sã fac tracþiuni la bara de sus ºi sã mã laud cã pot 3. Aveam 25 de kile, cântãream cât douã baxuri de apã.

ºi venea vara din când în când ºi cum chiuleam de la ore, cum petreceam clipe de vis în apa mizerabilã de pe lacul Pantelimon, din dreptul podului care duce spre comuna Dobroieºti. Aveam noi un loc “La buturugã” unde, mais oui, era chiar o buturugã parasitã ce stãtea jumate-n apã. Era un bun ghid pentru adâncimea apei iar eu cum nu ºtiam sã înot, mã uitam atent sã fie apa pân’ la semn pentru a mã putea bãlãci ºi eu cu bãeþii. Fete nu veneau, erau ocupate ºi entuziasmate sã sarã-n braþele atacaþilor sau celor care fãceau mai mult de trei tracþiuni la bara de sus.

Aºadar ne dezbrãcam la chiloþei, trãgeam la sorþi pe ãla care sã intre primu’ ºi sã dea lintiþa, eventualii peºti morþi ºi broaºtele cu familii la o parte ºi þup, þup, sãream în apã bezmetici. Dura câteva minute acomodarea, urma scufundarea în verdele apei, o glumã douã proaste cu “te bag la fund, nãmeþ!” ºi cam asta era pentru mine baia. ãia care ºtiau sã-noate mergeau în larg, traversau chiar ºi în partea cealaltã sau fãceau chestii miºto în apa…. bine cã n-aveam o barã de tracþiuni cã nici la baie nu mai veneam. Totul dura vreo juma’ de orã iar apoi, dupã ce toþi ieºeam zgribuliþi de frig din apã, începeam un fel dans al norilor. În fundul gol, cu chiloþii fãcuþi ca pe prosopu’ ud, loveam ºi cântam diverse chestii sã-i uscãm. Loveam cât puteam de tare cu ei de bordura care era pe marginea lacului. Cele 10 minute de nuditate a 3-4 bãieþi calmau spiritele rele ale zonei, câinii începeau sã urle iar soarele se ascundea-n nori, nemaisuportând atâta frumuseþe, graþie ºi inocenþã pe Pâmãnt, în acel loc, “la buturugã”.

Dupã ritualul firesc, ne îndreptam spre ore cu gândul puþin sinistru la inocentele noastre puþe. ºtim cu toþii cã coadã ochiului n-a stat degeaba ºi-a investigat, ºtim c-a luat notiþe iar peste ani ºi ani… totul se va rãzbuna!!!

Va urma