Ana

prima oara cand am vazut’o a fost cand am iesit dintr’un gang. era peste strada, peste masini, peste tei, peste borduri… statea rezemata de gardul blocului si cu ochii mari albastri se uita curioasa la mine “noul ei vecin”.

statea la 8. este cu trei ani mai mica si a fost prima fata dupa ca mi’au ars talpile. mergeam cu ea la piata la orice ora sa’si ia fructe si legume. ajungeam primu’ la usa cand suna soneria, sperand ca nu are ce face acasa si sa stau cu ea sa nu se plictiseasca. o ajutam sa decida cu ce sa se imbrace, faceam schimb de timbre si la ea am vazut pentru prima si ultima oara filmul Titanic. penibil a fost ca ea si familia ei il vazusera deja si pana spre finalul filmului ramasesem singur in sufragerie… eh…

nu am sarutat’o niciodata, nu am atins’o niciodata, nu am incercat s’o cuceresc… eram un fel de ucenic, sclav al adolescentzei noastre… era fragila si teama ca s’ar putea termina relatia noastra de prietenie, ma facea sa stau departe cu gandurile, visele si buricele degetelor.

dupa scoala generala a dat la liceul Tonitza ca’i placea sa picteze. a terminat si liceul si’a obtinut un contract intr’o tara straina. inainte de a pleca, s’a mutat din bloc si de’atunci s’a rupt firul.

s’a intors acum trei ani si intr’o seara de iunie am iesit la un pahar inalt de vin alb… am vorbit, ne’am amintit si mi’a spus ca i’a placut de mine dar… dar… dar… eu’s multumit de ce n’am fost.

acum este casatorita si are un copil iar sotul ei, pe care nu’l cunosc, este in lista mea de messenger. nu m’am vazut cu ea de la acel vin alb si nici nu cred ca mai pot… nu stiu… vreau sa ramana “acolo” Ana mea, cea din scoala generala…

la multi ani! :)