Constantin Nimigean – oitzarisme

toti suntem interesati, treptat, de moarte. unii vor sa citeasca despre, unii sa vada, unii sa guste iar altii chiar sa simta. inaintand in varsta, incepem sa ne gandim din ce in ce mai serios.
cand eram mic alergam din casa, cu prietenii din bloc, dupa inmormantarile care treceau prin fata blocului unde se facea o micutza slujba de unde ieseau banutzi in aer. multi si mici. multi si buni de inghetzata sau de loz in plic. credeam ca mortul ne va aduce noroc.
tot mic eram si ne indopam cu pomeni primite duminica de la vecini. bogdaproste ziceam… si incepeau comparatiile. “eh… trebuia sa pun si eu tot doua pulpitze”.
crestem si totul se termina… “gustam” moartea de la rude, prieteni, colegi… auzim cum e sa suferi, sa doara, sa pleci, sa ramai. fapte care ne ingrijoreaza. desi e un ceva scris dinainte. tot cred asta.
dar nu trebuie sa stim nimic, nu? ne plac surprizele.