Am reuşit să zbor fără să mi se facă rău. Primul meu zbor cu avionul, prima oară când văd “dansul” simpaticelor stewardeze de la BlueAir şi prima oară când am impresia că 12000 metri nu-i chiar aşa sus. Mi-a plăcut decolarea, mi-au plăcut momentele de luat curba ale avionului, atunci când Pământul se ridică la verticală şi ai senzaţia că te duci peste casele oamenilor şi peste vacile lor mici şi oile şi mai mici. Aterizare perfectă, căpitan de zbor o doamnă blondă iar preţurile pentru mâncare şi băutură la BlueAir ţi se par exagerat de mari dacă pleci din România şi moderate la întoarcere, deşi ele rămân aceleaşi. Aeroportul pe care am aterizat este imens, dar mai multe detalii am văzut la întoarcere. Acum am avut doar ocazia să merg sute de metri pe benzi rulante, să ajung într-o gară de unde am luat un tren. Un tren greşit, expres, plin de oameni de afaceri, dar noroc ca nu au fost controlori care să ne arate că biletele pe care le aveam nu erau valabile şi pe acel tren şi să ne lase, eventual, în câmpul Romei. Într-un final am ajuns cu bine la cazare, după ce am văzut cum sunt oamenii, metroul, trotuarele, maşinile, scuterele, ochelarii, bistro-urile, copacii, verdeaţa, blocurile din Roma. Cronologic luate, iată în ce mod m-au impresionat fiecare.

Roma este plină de scutere. Toate parcările special amenajate erau pline, pe orice straduţă găseai scutere, la orice semafor erau cel puţin trei scutere la start-up, multe fete îmbrăcate cochet şi mulţi oameni la costum mergeau pe scutere. Pe locul următor erau SMART-urile pe care le vedeai parcate pe lateral sau câte două pe un loc, iar apoi romanii circulă des cu Fiat-urile 500 (noi şi vechi) şi maşinile pe care le pot conduce şi cei între 16 şi 18 ani, fără permis de conducere.

Muzeul Vaticanului şi Capela Sixtină m-au impresionat foarte mult. Nu am stat la coadă la bilete, nu a fost aglomerat, nu a fost scump iar fotografiatul este permis, mai puţin la Capelă unde este un haos total din cauza asta. Ne-am dat seama că oamenii care fac poze cu telefonul sau cu dslr-ul (cu blitz, eventual) chiar dacă li se spune clar că nu au voie, sau oamenii care fac gălăgie într-un loc unde trebuie păstrată liniştea există şi-n lumea civilizată.

Metrourile din Roma circulă în sens invers. Staţiile de metrou sunt cam la fel de “curate” ca ale noastre, doar că mult mai complicate şi niţel labirintice. Oamenii din metrou sunt mulţi şi diverşi. Ţi se atrage atenţia să ai grijă la buzunare, iar staţia Republica există şi la ei, dar are un B în plus şi-i mai curată. Una dintre staţii ne-a impresionat prin faptul că avea pereţii plini de anunţuri de pe e-bay, puse pe categorii, mi s-a părut o idee excelentă.

Colosseum-ul este mare. Lume multă, toaletă mizerabilă, ruine greu de digerat în amănunt în îmbulzeală. Mai mult de 15 minute nu am avut ce face acolo. Partea bună este că odată ce-ai luat bilet la Colosseum ai acces şi la Forul Roman, precum şi la un muzeu de istorie care nu ni s-a părut deloc atractiv.

Forul Roman este o poartă în trecut, un mic oraş în Roma. Ruine frumos aranjate, pescaruşi amabili, linişte şi portocali. Cu cât mergi mai mult pe traseul de pe harta primită odată cu biletul, cu atât se face mai linişte, oamenii-s mai rari, soarele apune, iar aproape de final îţi este poftă de sandwich-ul din ghiozdan şi de o clipă de răgaz.

Acesta este un pom care mi-a plăcut foarte mult şi care şi el, la rândul lui, ne-a plăcut şi ne-a urmărit cu drag în mai toată mini-excursia prin Forul Roman.

Am prins un protestul al bicicliştilor din Roma, se pare. Am încercat să suprind cum se întâmplă acolo, având în vedere că piste de biciclete sunt prin oraş, dar insuficiente se pare… sau poate protestau pentru altceva. Am mai observat că-n centrul vechi sunt staţii de unde poţi lua gratis biciclete pentru a te plimba pe străduţele înguste.

Am văzut autobuzul 117 în care oamenii se simt puţin ruşinaţi. Este atât de simpatic si micuţ încât crezi că trebuie să fii pitic pentru a putea circula cu el. Are traseu prin marele parc Villa Borgheze, un parc în formă de inimă. Transportul în comun este acceptabil iar ce m-a impresionat este tactica biletelor de călătorie. Costă 1 euro şi este valabil 75 de minute pe orice mijloc de transport de suprafaţă şi o singură dată la metrou. Chiar şi aşa am reuşit să văd foarte puţin din Roma în cele 4 zile şi mi-am propus să revin cât de curând.

Roma are multă vegetaţie, toate blocurile de cel mult 7 niveluri au terasă verde şi multe flori, toate străduţele sunt curate, deşi nu prea sunt coşuri de gunoi. Mulţi ochelari Ray Ban, şoferii circulă cu viteză mică prin oraş iar mulţi pietoni traversează pe unde apucă, iar oamenii, în general, sunt foarte relaxaţi. Nu au magazine foarte mari, nu au clădiri de sticlă iar vânzătorul de la raionul de carne din supermarketul GS este foarte draguţ şi amabil. Roma mănâncă mult, ieftin şi foarte sănătos, îngheţata la cupe este delicioasă. Shot-urile de cafea sunt băute rapid de oamenii în costum care se opresc cu scuterul pentru 2 minute la bistro-urile de pe marginea străduţelor. 1 euro. Dacă cereai lapte nu înţelegeau şi trebuia să iei un pahar mare de lapte din care să-ţi pui şi-n espresso. În aeroport am reuşit să fac asta, în aşteptarea “cu nerăbdare” a întoarcerii pe dragul aeroport Băneasa din Bucureşti.

Înainte de asta am fost fascinat de cât de mare este aeroportul Leondardo da Vinci. Are trei terminale iar cel din care trebuia să ne îmbarcăm (ăsta nu vine de la barcă?) noi avea porţi de la A la G. Noi eram la G01 din G15 câte erau. Am ajuns la G01 după zeci de magazine şi mii de oameni. BlueAir ne-a primit cu acelaşi drag, însă zborul de întoarcere pe timp de noapte nu a fost la fel de spectaculos. Vă recomand!