…si, ma rog, alte vietati cu care mai tin minte c’am avut de’a face.
si dac’o iau in ordinea cantitatii de animal, imi aduc aminte c’am calarit’o pe Dana vreo cateva sute de metri. fara șa. eram cu var’miu na… amandoi calare pe Dana. frumoasa iapa. dar cam rea asa… ca la curbe mai facea figuri, nu le lua din prima si’astepta sa zica var’miu cuvantu’ ala animalesc de doo ori… era doo parca da’ mi’e lene sa’mi aduc aminte.
cu vacile am fost la pascut, da. verisoara’mea “de serviciu” la tara… fiecare reprezentant de casa de pe ulita mergea in fiecare zi. le scotea de la 6, parca, pana pe la 12 si’apoi de pe la 3 pana seara la 6-7. doua schimburi. si vacile stateau ca… na… vacile… si era fain ca putea sta var’mea na… ca vaca… pe vaca. rezemata, citind ceva de creanga, parca. sau manualu’ de chimie. in fine… eu culegeam omizi cu corn… dar sa pastrez ordinea.
de porci, vitzei, oi, capritze sau miei n’am prea avut parte… mai ales ca’n Moldova na… oile’s la stâni unde nu prea aveam pile si câinii aia mari de te legitimau cand treceai prin zona lor nu prea aveau simtul umorului…
ajung in Bucuresti unde apropo de caini, am avut doi prieteni pe santier vis’a'vi. Rex si Ćąuți… stiu… nu foarte inspirate dar dupa un pranz cu slana, ceapa si horinca… nu prea’ti mai arde sa fii creativ… cel putin asa’mi zicea nea’ Costica, portarul.
Rex era un caine mare si foarte urat mirositor ce’mi ajungea aproape de brâu si mai tot timpul vroia sa ma sarute compromitator pe fata. mergeam cu el prin subsolu’ santierului si vânam sobolani… na… eu ii aratam, el ii alerga… ma atentiona cand erau obstacole latrand si uitandu’se’n spate si era un bun partener de alergat… d’aia n’avea inceput de burta pe vremea aia…
Țuți era mai gospodina de fel si statea la poarta, mai stergea un trotuar, mai facea un pipi, mai latra discret un biciclist, mai infuleca un snop de iarba si era fericita… fericire manifestata printr’o dinamicitate a corpului asemanatoare unui peste proaspat scos din viatza. pff… ce’am zis’o.
pisici. l’am avut pe Moromete, un siamez adorabil gasit pe strada si nerevendicat. dupa vreo 6 luni de tinut, hranit, schimbat nisip… i s’a nazarit lui sa vada de und’a venit. si i’am dat drumu’ pe hol sa vedem ce face…
in prima seara a ocupat etajul 7, etajul pe care stau… intr’a doua seara a coborat vreo doua etaje… si tot asa timp de doua luni in care se obisnuise sa plece de nebun seara pe santier si sa revina dimineata acasa. cum? pai intra pe aerisirea de la subsol, apoi din subsol in scara, mieuna la lift, majoritatea vecinilor stiau al cui e si il lasau la 7… pac… liftu’ la 7, motanu’ iese si incepe sa miaune la usha. s’a intamplat sa’l lase un domn la etajul 5 caci nu stia al cui e. a mieunat in fata apartamenului de sub noi cu doua etaje, s’a deschis usa, a intrat, “what the fuck is this?!”, a iesit si a inceput sa miaune iar… ni l’au adus ca na… era destul de popular.
s’a intamplat sa plece la un moment dat si sa nu se mai intoarca…
dar am adoptat’o pe Chiftea de pe strada, o pisica gingasa si feroce. mda… in casa pisica, afara leopard… in special la vecini. foarte agresiva si sictirita… deah.
s’a aruncat ca proasta de la etajul 7 pe ciment si n’a patit mai nimic in afara de un soc ce’a durat doua saptamani si balconofobie. noroc cu niste vecini care’au vazut’o lata pe ciment si’au pus’o pe’o masina sa nu vina Ćąuți sa’i verifice ADN’ul… pana la urma si ea a fost curioasa sa iasa afara, AFARA, foarte afara si au prins’o o gasca de caini de cartier care dupa ce asta mica a refuzat sa fie jefuita… na… au cam caftit’o. nu am vrut sa mai stiu de intamplare caci eram aproape sa’mprumut o pusca.
soparle. le luam din parcul Morarilor si incercam sa le aducem vii acasa. tot o incercare a fost sa facem un fel de Jurassic Park la subsol… am umplut vreo doua lazi de carton cu nisip si’am adus vreo 10 soparle acolo. am zis noi c’o sa reziste, o sa faca pui si daca le dam iarba cu steroizi se vor face mari, mari… a doua zi disparusera… nici pana’n ziua de azi nu stim unde!!!???!!!
râme. o feerie… dupa ploaie ieseam cu conservele si le adunam din gradina… “care’o are cea mai lunga!”… urma sa le folosim la pescuit sau sa speriem fete. tztz.
omizi. cum venea sezonul le adunam, le antrenam si faceam competitie cu ele. urcau ca proastele pe blocuri crezand ca probabil la un moment dat o sa fie si’un copac.
noi le aliniam frumos iar peste vreo cateva zile verificam pe unde au mai ajuns… asta de la mine de la balconul din bucatarie care da la peretele respectiv. ce tampite. cum sa fii atat de optimist incat sa urci 8 etaje de ciment crezand ca na… undeva sus cineva te iubeste.
paianjeni de perete. mici, mici si cu picioare jucause. le rupeam picioarele si mergeam la fete sa le aratam cum miscam batzu. si misca na…
microbi… multi microbi am avut pe maini, pe par, in pantaloni, in genunchi, pe talpi, in urechi, in nas si in mai toate locurile unde se’aduna dupa o zi de calarit caramizi, cazane, subsoluri, tzevi, pamant, câini si alte obiecte de llaaaarg interes in perioada prepubertiana… si pe urma ne’au potolit fetele, ne’a crescut parul si unii nu stiam cum sa scapam de mustatza… pe cand altii chiar credeam ca e sexy.
