Tot un fel de alchimie a fost…

…şi la noi când din relaţia admirator – artist, am ajuns să fim prieten – prieten. După cum zicea şi Kidu, eşti “primul om care mi-a demonstrat că nu-i atât de mare pragul acela de la scenă la ascultător…”

Mi-am amintit că-n vara lu’ 2005 era la stuf şi stătea la o masă vecină cu a mea, de vorbă cu o prietenă comună. Îmi tremurau puţin picioarele şi-mi treceau prin cap numai versuri de Kumm şi refrenuri de Urma. Bea şurubelniţă, normal, iar eu eram la a treia bere şi-mi faceam curaj.

I-am facut un semn discret prietenei comune care s-a prins că vreau să fac cunoştinţă cu tine. M-a chemat să mă prezint şi mă simţeam ca un câine ud care vroia adăpost. Tremuratu’ incepea să mi se evidenţieze iar din gură n-am putut scoate decât un “oaie” bulversat.

Prietena comună şi-a dat seama că-i o relaţie tare strânsă între noi. Eu mă căcam pe mine iar el făcea cunoştinţă cu un alt fan. Nu aveam cd-uri la mine, nici pixuri colorate şi nici n-aveam chef. Vroiam doar să îl cunosc pe Dan, omul fără scenă.

Şi-am început să vorbim vreo zece minute până ne-am dat seama că suntem vecini şi ne separă o scară de bloc şi că am fi avut şanse să copilărim împreună dacă n-am fi umblat în găşti diferite. Tu erai rocker, eu habar n-am ce eram. Prea mic, în primul rând. Un vecin, după ce l-am întrebat de tine, şi-a amintit că te-a alergat odată prin cartier să te bată că aveai părul lung şi erai rocker. El era depeşist.

Am stat de vorbă mult timp în acea dupa-masă de iulie, îmi pierdusem prietenii de la masa unde stăteam înainte şi mă simţeam din ce în ce mai bine că vorbeam cu omul Dan şi nu cu artistul din el. La final am hotărât să păstrăm legatura şi să mai ieşim la o bere în Bucureşti, “că dacă tot suntem vecini”. M-a încântat foarte mult ideea şi-a rămas să mai discutăm.

Când să discutăm? N-o să am curaj să intru în vorbă cu el de unu’ singur. N-am cum. “Salut. Eu’s oaie. Mă mai ţii minte?” Dacă nu mai ştie cine sunt? N-am o faţă memorabilă, ştiu…

Şi-am aşteptat ceva vreme… vreo câteva luni bune în care am tot fost la concertele lui.

Până la cel din Cafe Deko unde la finalul extraordinar, am zis să mă pun cu picioru’n prag, strategic în faţa lui cum venea el agale spre bar, printre fanii şi fanele care faceau acelaşi lucru. Poate mă recunoaşte. De tuşit strategic nu prea puteam căci era destul de multă gălăgie… dar am avut noroc că m-a văzut! M-a recunoscut! “Oaieeeeeeeeeeeee!”.

Deja mă simţeam mai bine. Revenisem în relaţie deşi nu prea mai aveam niciun subiect de conversaţie. Le consumasem cu luni în urmă. Mi-a dat numărul lui de telefon “ca să mai ieşim la o bere că dacă tot suntem vecini!”.

N-am ieşit prea curând, normal. Cum adica? Să-l sun aşa… pur şi simplu? “Salut. Hai la o bere!” Pfff… nu pot. Mai bine aştept ceva. Iar.

Şi-a venit un concert la Delta RFI unde o altă prietenă (se pare că fără intermediar nu prea mergea) a vrut neapărat să vorbească cu el ceva despre instrumente de suflat. Excelent! Bun context. Îl sun. ”Sigur că da. Înainte de concert ies afară la o ţigară şi vorbim”. Ce simplu a fost. A iesit, am vorbit, a fumat, nu fumez, am ascultat… iar spre final am început să pricep că omul Dan este pe acelaşi loc întâi ca şi artistul Dan. De atunci îl tot pricep şi-l tot apreciez. Îl tot ascult cum vorbeşte şi cum cântă cu drag, fie pe scenă, fie la plajă, fie la vreo petrecere între prieteni unde tot timpul trebuie să existe o chitară.

I-am facut şi un cadou, împreună cu mulţi prieteni, în 2006 cand a împlinit o vârstă.
Scenariul: fiecare dintre cei prezenţi a spus ce a vrut iar tema de bază era să nu existe o temă de bază. Contemporan, nu? Camera, montajul şi regia mi le-am însuşit. Da, era la Urma pe atunci!

Clipul va reapărea luni sub o formă editată. :)

Cel mai important lucru, însă, este să nu rataţi evenimentul de vineri seara din Silver Church, unde Dan, cu trupa lui Byron, lansează cel de-al doilea album “A Kind of Alchemy”, album care vă asigur că este minunat. Concertul va începe de la ora 22 iar în deschidere vor fi invitaţi Cvartetul a quattro, Marius Florea Vizante şi Persona.

PS: A apărut şi cel de-al doilea videoclip Byron: “WaterColor”.