steluteledemare.fotografiidefamilie.ro – un proiect de Bogdan Dincă și Isabela, susținut de Hotnews și Q magazine. Fotografii realizate de Adrian Popescu pe care am avut onoarea sa-l am si pe blog.
“Doar pentru câteva secunde Ana privește spre nicăieri. Ochii ei tineri și frumoși sunt obosiți, înroșiți de nesomn. Întoarce capul speriată spre copilul care doarme liniștit. Își lipește privirea de trupul mic. Ana clipește rar. Parcă se teme să nu piardă ceva.”

“Sunt șase luni de când l-au diagnosticat cu cancer, dar totul merge spre bine, spune Ana. O tumoră în plămâni, asta au văzut prima dată la spital. Din cauza asta a făcut stop respirator și a căzut ca și secerat. Doctorii de la spitalul din Medgidia ne-au spus că tumora, malignă, se cuibărise în pieptul lui cu alte șase luni înainte. Ne-au mai spus că este grav și că trebuie să plecăm la București, la oncologie.”

“Pe 15 mai 2009, Ovidiu Corcodel a fost internat în secția de Oncopediatrie a Spitalului M.S. Curie din București, cu diagnosticul Limfom Malign Non Hodgkin și cu o tumoră malignă la plămâni.”

“Nu avea nici 4 ani. I-a împlinit în spital, pe 5 august 2009. Ovidiu a început imediat chimioterapia, pe 19 octombrie începe a VI-a cură. Mai are încă șase luni de tratament. Medicii spun că are șanse mari de vindecare.”

“Ana și Gheorghe, părinții lui Ovidiu, au vândut tot ce s-a putut. Vite, păsări – ce aveau prin curte – ca să aibă bani de drum în fiecare lună, din Tortomanu până la București și înapoi, să cumpere hrană și medicamente pentru copil. Sunt de la țară, viața este grea, de lucru nu se găsește.”

“Dar nu se plâng, sunt fericiți că le trăiește copilul. Se descurcă cum pot. Îi mai ajută bunicii, cu ce au și ei. Acum două luni, Ana și Gheorghe s-au împrumutat de bani pentru un citostatic scump. L-au găsit în străinătate, 650 de euro flaconul. Ar mai avea nevoie de încă unul.”

Dacă doriți să îl ajutați pe Ovidiu:
BCR – Agenția Medgidia
RON: RO 48 RNCB 0118 1097 5816 0001
Titular: Corcodel Gheorghe
Telefon Ana Corcodel: 0763 411 693












