de la opt jumate la nouă și un sfert

ne plac momentele create de roboței, băgăm decorurile-n blur și ne concentrăm doar pe subiect. ea/el îți este suficient și uiți de megapixelii ce-ți murdăresc sandalele de nisip. tu ei, ea ție și tu lui iar el tot ție. împreună spre o lumea artificială de care ne vom bucura cu toții într-un final programat. marea apare invizibilă-n spate și nu pare deranjată. îți descarci amintirile-n mega în loc să le păstrezi pentru visele care le pot face perfecte.

ne plac momentele create de clipe. nu s-au privit în ochi, în mâini sau în alte organe de simțit. dacă aveau aripi s-ar fi putut înțelege… iar țelul lor s-ar fi îndeplinit mai târziu. acel “pardon” care nu mai este o scuză, i-ar fi putut aduce în scurt timp pe pamânt. ar fi făcut schimb de culori, și-ar fi citit fin printre degete iar iubirea dintre ei deloc nu s-ar fi grăbit.

ne plac momentele de încercare. un moment de liniște în fața semi-infinitului s-a transformat într-un moment de liniște în spatele-ndoielii. criza de experiență în gânduri ne face să stăm pe loc și să admirăm încercări. cu cât se plusează mai mult, cu-atât crește siguranța în sine. cu cât se apropie mai mult momentul “bis”, cu atât ne ridicăm mai mult, suntem politicoși și lăsăm urme de niciodată.

ne plac momentele de țigară. de plăcere, de nevoie, de trezire, de culcare, de curaj, de încercare. a ieșit turmentat din cort, a cerut o țigară unui om nevinovat, i-a și aprins-o acel om trist… și cu o plăcere absolută a savurat-o ca pe ultima din viață. fumul ieșea timid și se-mprăștia delicat. puteam să citesc în el disprețul social, calitățile de filosof și dorința de micționare.

ne plac momentele de joacă neclare, blurate, puțin nocive. intrăm dacă este loc, privim de pe margine dacă nu avem competențele necesare… deși am puțină blană, am doi ochi, încă am dinți, am curaj să mă tăvălesc în nisip și chiar să mușc. aș putea număra până la infinit dacă aș fi acolo și nu ar interesa pe nimeni. însă nu am curajul lor de a mă juca cu oricine, cu orice.


15 Responses to “de la opt jumate la nouă și un sfert”

  1. Claudiu says:

    Imi place mult modul in care ai asociat cuvintele cu imagini, povestile din imagini sunt simple, insa tocmai aici le gasesc farmecul! Felicitari, si tine aparatul ala la aer mai mult!

  2. oitza roz says:

    va multumesc! :)

  3. nimsoc says:

    sunt foarte frumoase povestile foarte frumos argumentate. si complete. tu le-ai fotografiat si acum si noua ne plac momentele astea.

  4. Alexandru' says:

    :) Mda, cam emo descrierile, dar fain gândite colajele.

  5. Cougar says:

    ți-am zis vreodată să te ocupi doar de pozat, fără scris?
    da?
    îți mai zic o dată.
    ocupă-te doar de pozat, fără scris.

  6. oitza roz says:

    si eu despre tine ce sa zic?

  7. Alexandru Mircea says:

    tare

    vadu sau vv?

  8. oitza roz says:

    vv

  9. Cougar says:

    pana mea, ce vrei tu.
    că doar și eu fac la fel.

  10. ana pauper says:

    godot, voyeur, stătea ascuns după o tufă.
    ba nu: l-am prins cu o hasselbladă, fîlfîind o rufă.
    noi stăteam pe mal, în expectativă, să vină
    odată, că nu vrem să pozăm, nimic mai mult decît
    un strop de manierism cotidian. el, adunat ca un sunet
    anticipat de tunet se hlizea mixolidian.

  11. oitza roz says:

    imi place la manierismul cotidian ca nu va fi niciodata acelasi.

  12. dedi says:

    foarte tare! sunt surprinse sau le-ai inscenat?

  13. oitzarisme says:

    nu-s deloc inscenate! :) multumesc.

Leave a Reply

Care leucemie?

Parteneri

banner banner

Contact me

Search


Subscribe

Enter your email:
 

Categories

Inspirations

Blogroll

Art Projects