calcă apa, nămeț!
Nu-mi mai aduc aminte deloc de ce mi se spunea așa. Sigur era derivat de la Nimigean, numele meu de familie (nu-s rudă cu Ovidiu) dar mai departe care-a fost algoritmul? Nu mai știu care coleg de generală l-a inventat, mare geniu, și nici ultima oară când m-am auzit așa… cert este că a fost după ce-am învățat să înot. “La buturugă”.
Chiuleam des de la orele de latină, dirigenție și sport. O aveam pe doamna profesoară Doroftei care era multitasking: română, franceză și latină iar în orele de română făceam română, în cea de franceză tot română iar în cea de latină, mais oui, chiuleam. Oboseam dacă suportam tot menajul à trois cu trei limbi diferite cu aceeași doamna profesoară simpatică, grăsuță și măritată. La dirigenție când stăteam la ore (toamna, mai ales) nu mai știu ce făceam, dar sigur nu ce trebuia (avioane sau țomapan) iar la sport mă puneau în poartă și preferam să le spun că am o migrenă, știți, scuza universală. Eu vroiam atac, vroiam goluri, vroiam glorie, vroiam ca fetele de-a cincea să-mi sară-n brațe de entuziasm. În poartă nu puteam decât să fac tracțiuni la bara de sus și să mă laud că pot 3. Aveam 25 de kile, cântăream cât două baxuri de apă.
și venea vara din când în când și cum chiuleam de la ore, cum petreceam clipe de vis în apa mizerabilă de pe lacul Pantelimon, din dreptul podului care duce spre comuna Dobroiești. Aveam noi un loc “La buturugă” unde, mais oui, era chiar o buturugă parasită ce stătea jumate-n apă. Era un bun ghid pentru adâncimea apei iar eu cum nu știam să înot, mă uitam atent să fie apa pân’ la semn pentru a mă putea bălăci și eu cu băeții. Fete nu veneau, erau ocupate și entuziasmate să sară-n brațele atacaților sau celor care făceau mai mult de trei tracțiuni la bara de sus.
Așadar ne dezbrăcam la chiloței, trăgeam la sorți pe ăla care să intre primu’ și să dea lintița, eventualii pești morți și broaștele cu familii la o parte și țup, țup, săream în apă bezmetici. Dura câteva minute acomodarea, urma scufundarea în verdele apei, o glumă două proaste cu “te bag la fund, nămeț!” și cam asta era pentru mine baia. ăia care știau să-noate mergeau în larg, traversau chiar și în partea cealaltă sau făceau chestii mișto în apa…. bine că n-aveam o bară de tracțiuni că nici la baie nu mai veneam. Totul dura vreo juma’ de oră iar apoi, după ce toți ieșeam zgribuliți de frig din apă, începeam un fel dans al norilor. În fundul gol, cu chiloții făcuți ca pe prosopu’ ud, loveam și cântam diverse chestii să-i uscăm. Loveam cât puteam de tare cu ei de bordura care era pe marginea lacului. Cele 10 minute de nuditate a 3-4 băieți calmau spiritele rele ale zonei, câinii începeau să urle iar soarele se ascundea-n nori, nemaisuportând atâta frumusețe, grație și inocență pe Pâmănt, în acel loc, “la buturugă”.
După ritualul firesc, ne îndreptam spre ore cu gândul puțin sinistru la inocentele noastre puțe. știm cu toții că coadă ochiului n-a stat degeaba și-a investigat, știm c-a luat notițe iar peste ani și ani… totul se va răzbuna!!!
Va urma
Response to calcă apa, nămeț!
însemnări din tufă
——————-
stau ca de obicei să păzesc apele line. le captez într-un caiet cu file veline, desenez cu un creion hb5, cu mintea aiurea. dar vai, ce se întîmplă? ce e stolul’ăsta gălăgios de creaturi antropomorfe? ah, îmi închid orizontul, nu mai văd întregul peisaj. mă pun să îi desenez, de fapt să captez spiritul acela de nerăbdare feromonală ce o emană creaturie. gata. cinci linii, opt cercuri, un punct.
dică ăla, mă oiță, ia ce făceați voi prin bucurești! :D
păi asta e mai rău ca la sat! și ăștia comentează că, cică-i capitală! păi unde capitală când fac pruncii baie în pârău/lac?
și ce-o zis ai tăi când te-o văzut venind acasă plin de noroi? apa aceea fiind murdară, te puteai lăsa și cu o infecție urâtă rău de tot! nu ți-au dat o bătaie și vreo 3-4 ore de stat la colț?
@răzbunătoarea
cinci linii’s membrele, opt cercuri sunt ochii iar punctul este ce? numai balerini am in cap.
@făniță
nu comparam calitatea apei lacurile de acum cu cea de’acum 101-15 ani. desi era interzis scaldatul, noi n’aveam nicio treaba, niciun neg, nicio boala. era mai mult o precautie sa nu se inece fraerii.
punctul e finitudinea. trebuia să se gate petrecerea…
un mic infinit, stiu.