Roma este plină de scutere. Toate parcările special amenajate erau pline, pe orice straduță găseai scutere, la orice semafor erau cel puțin trei scutere la start-up, multe fete îmbrăcate cochet și mulți oameni la costum mergeau pe scutere. Pe locul următor erau SMART-urile pe care le vedeai parcate pe lateral sau câte două pe un loc, iar apoi romanii circulă des cu Fiat-urile 500 (noi și vechi) și mașinile pe care le pot conduce și cei între 16 și 18 ani, fără permis de conducere.

Muzeul Vaticanului și Capela Sixtină m-au impresionat foarte mult. Nu am stat la coadă la bilete, nu a fost aglomerat, nu a fost scump iar fotografiatul este permis, mai puțin la Capelă unde este un haos total din cauza asta. Ne-am dat seama că oamenii care fac poze cu telefonul sau cu dslr-ul (cu blitz, eventual) chiar dacă li se spune clar că nu au voie, sau oamenii care fac gălăgie într-un loc unde trebuie păstrată liniștea există și-n lumea civilizată.

Metrourile din Roma circulă în sens invers. Stațiile de metrou sunt cam la fel de “curate” ca ale noastre, doar că mult mai complicate și nițel labirintice. Oamenii din metrou sunt mulți și diverși. Ți se atrage atenția să ai grijă la buzunare, iar stația Republica există și la ei, dar are un B în plus și-i mai curată. Una dintre stații ne-a impresionat prin faptul că avea pereții plini de anunțuri de pe e-bay, puse pe categorii, mi s-a părut o idee excelentă.

Colosseum-ul este mare. Lume multă, toaletă mizerabilă, ruine greu de digerat în amănunt în îmbulzeală. Mai mult de 15 minute nu am avut ce face acolo. Partea bună este că odată ce-ai luat bilet la Colosseum ai acces și la Forul Roman, precum și la un muzeu de istorie care nu ni s-a părut deloc atractiv.

Forul Roman este o poartă în trecut, un mic oraș în Roma. Ruine frumos aranjate, pescaruși amabili, liniște și portocali. Cu cât mergi mai mult pe traseul de pe harta primită odată cu biletul, cu atât se face mai liniște, oamenii-s mai rari, soarele apune, iar aproape de final îți este poftă de sandwich-ul din ghiozdan și de o clipă de răgaz.

Acesta este un pom care mi-a plăcut foarte mult și care și el, la rândul lui, ne-a plăcut și ne-a urmărit cu drag în mai toată mini-excursia prin Forul Roman.

Am prins un protestul al bicicliștilor din Roma, se pare. Am încercat să suprind cum se întâmplă acolo, având în vedere că piste de biciclete sunt prin oraș, dar insuficiente se pare… sau poate protestau pentru altceva. Am mai observat că-n centrul vechi sunt stații de unde poți lua gratis biciclete pentru a te plimba pe străduțele înguste.

Am văzut autobuzul 117 în care oamenii se simt puțin rușinați. Este atât de simpatic si micuț încât crezi că trebuie să fii pitic pentru a putea circula cu el. Are traseu prin marele parc Villa Borgheze, un parc în formă de inimă. Transportul în comun este acceptabil iar ce m-a impresionat este tactica biletelor de călătorie. Costă 1 euro și este valabil 75 de minute pe orice mijloc de transport de suprafață și o singură dată la metrou. Chiar și așa am reușit să văd foarte puțin din Roma în cele 4 zile și mi-am propus să revin cât de curând.

Roma are multă vegetație, toate blocurile de cel mult 7 niveluri au terasă verde și multe flori, toate străduțele sunt curate, deși nu prea sunt coșuri de gunoi. Mulți ochelari Ray Ban, șoferii circulă cu viteză mică prin oraș iar mulți pietoni traversează pe unde apucă, iar oamenii, în general, sunt foarte relaxați. Nu au magazine foarte mari, nu au clădiri de sticlă iar vânzătorul de la raionul de carne din supermarketul GS este foarte draguț și amabil. Roma mănâncă mult, ieftin și foarte sănătos, înghețata la cupe este delicioasă. Shot-urile de cafea sunt băute rapid de oamenii în costum care se opresc cu scuterul pentru 2 minute la bistro-urile de pe marginea străduțelor. 1 euro. Dacă cereai lapte nu înțelegeau și trebuia să iei un pahar mare de lapte din care să-ți pui și-n espresso. În aeroport am reușit să fac asta, în așteptarea “cu nerăbdare” a întoarcerii pe dragul aeroport Băneasa din București.

Înainte de asta am fost fascinat de cât de mare este aeroportul Leondardo da Vinci. Are trei terminale iar cel din care trebuia să ne îmbarcăm (ăsta nu vine de la barcă?) noi avea porți de la A la G. Noi eram la G01 din G15 câte erau. Am ajuns la G01 după zeci de magazine și mii de oameni. BlueAir ne-a primit cu același drag, însă zborul de întoarcere pe timp de noapte nu a fost la fel de spectaculos. Vă recomand!

Sunt 40 în total. Le găsiți pe toate la No Compromises.

Mi-am amintit că-n vara lu’ 2005 era la stuf și stătea la o masă vecină cu a mea, de vorbă cu o prietenă comună. Îmi tremurau puțin picioarele și-mi treceau prin cap numai versuri de Kumm și refrenuri de Urma. Bea șurubelniță, normal, iar eu eram la a treia bere și-mi faceam curaj.

I-am facut un semn discret prietenei comune care s-a prins că vreau să fac cunoștință cu tine. M-a chemat să mă prezint și mă simțeam ca un câine ud care vroia adăpost. Tremuratu’ incepea să mi se evidențieze iar din gură n-am putut scoate decât un “oaie” bulversat.

Prietena comună și-a dat seama că-i o relație tare strânsă între noi. Eu mă căcam pe mine iar el făcea cunoștință cu un alt fan. Nu aveam cd-uri la mine, nici pixuri colorate și nici n-aveam chef. Vroiam doar să îl cunosc pe Dan, omul fără scenă.

Și-am început să vorbim vreo zece minute până ne-am dat seama că suntem vecini și ne separă o scară de bloc și că am fi avut șanse să copilărim împreună dacă n-am fi umblat în găști diferite. Tu erai rocker, eu habar n-am ce eram. Prea mic, în primul rând. Un vecin, după ce l-am întrebat de tine, și-a amintit că te-a alergat odată prin cartier să te bată că aveai părul lung și erai rocker. El era depeșist.

Am stat de vorbă mult timp în acea dupa-masă de iulie, îmi pierdusem prietenii de la masa unde stăteam înainte și mă simțeam din ce în ce mai bine că vorbeam cu omul Dan și nu cu artistul din el. La final am hotărât să păstrăm legatura și să mai ieșim la o bere în București, “că dacă tot suntem vecini”. M-a încântat foarte mult ideea și-a rămas să mai discutăm.

Când să discutăm? N-o să am curaj să intru în vorbă cu el de unu’ singur. N-am cum. “Salut. Eu’s oaie. Mă mai ții minte?” Dacă nu mai știe cine sunt? N-am o față memorabilă, știu…

Și-am așteptat ceva vreme… vreo câteva luni bune în care am tot fost la concertele lui.

Până la cel din Cafe Deko unde la finalul extraordinar, am zis să mă pun cu picioru’n prag, strategic în fața lui cum venea el agale spre bar, printre fanii și fanele care faceau același lucru. Poate mă recunoaște. De tușit strategic nu prea puteam căci era destul de multă gălăgie… dar am avut noroc că m-a văzut! M-a recunoscut! “Oaieeeeeeeeeeeee!”.

Deja mă simțeam mai bine. Revenisem în relație deși nu prea mai aveam niciun subiect de conversație. Le consumasem cu luni în urmă. Mi-a dat numărul lui de telefon “ca să mai ieșim la o bere că dacă tot suntem vecini!”.

N-am ieșit prea curând, normal. Cum adica? Să-l sun așa… pur și simplu? “Salut. Hai la o bere!” Pfff… nu pot. Mai bine aștept ceva. Iar.

Și-a venit un concert la Delta RFI unde o altă prietenă (se pare că fără intermediar nu prea mergea) a vrut neapărat să vorbească cu el ceva despre instrumente de suflat. Excelent! Bun context. Îl sun. ”Sigur că da. Înainte de concert ies afară la o țigară și vorbim”. Ce simplu a fost. A iesit, am vorbit, a fumat, nu fumez, am ascultat… iar spre final am început să pricep că omul Dan este pe același loc întâi ca și artistul Dan. De atunci îl tot pricep și-l tot apreciez. Îl tot ascult cum vorbește și cum cântă cu drag, fie pe scenă, fie la plajă, fie la vreo petrecere între prieteni unde tot timpul trebuie să existe o chitară.

I-am facut și un cadou, împreună cu mulți prieteni, în 2006 cand a împlinit o vârstă.
Scenariul: fiecare dintre cei prezenți a spus ce a vrut iar tema de bază era să nu existe o temă de bază. Contemporan, nu? Camera, montajul și regia mi le-am însușit. Da, era la Urma pe atunci!

Clipul va reapărea luni sub o formă editată. :)

Cel mai important lucru, însă, este să nu ratați evenimentul de vineri seara din Silver Church, unde Dan, cu trupa lui Byron, lansează cel de-al doilea album “A Kind of Alchemy”, album care vă asigur că este minunat. Concertul va începe de la ora 22 iar în deschidere vor fi invitați Cvartetul a quattro, Marius Florea Vizante și Persona.

PS: A apărut și cel de-al doilea videoclip Byron: “WaterColor”.