Cine este femeia din fotografie?
© Vlad Eftenie
Ploaie de vara pe obraz
Va fi vorba despre ceva ce nu s-a întâmplat. Despre care pot povesti însa oricând la fel de viu, ca si când as privi acea fotografie nefacuta. O poveste despre o doamna necunoscuta si atât de speciala. Paris, strada, plimbare fara directie dar cu simturi ascutite, în cautarea subiectului “întâmplator”. Merg privind înainte, o vad cu coada ochiului. Ma opresc. Sta într-un scaun cu rotile. Subiect facil, îmi zic. Nu ma vede, trag cateva cadre cu teleobiectivul. Ma vede. Wow, stai sa vezi ce poza fac de aproape, schimb cu 20-ul si ma duc exact lânga ea, ma asez undeva jos si trag – vad poza în cap, o am, e a mea – îmi zic eu. Se uita spre mine si pare contradictoriu de fragila dar si apriga. Ma apropii încrezator, ma apropii sa însfac, sa fortez, sa profit. Ma apropii, o vad din ce in ce mai bine, o privesc, imaginea vag conturata începe sa se deseneze cu linii clare, identific o stare care misca fluturi, percep acum detalii invizibile de acolo de unde ma aflam acum 10 secunde. Siguranta pasului începe sa se transforme în pas abia calcat. Ajung lânga ea fara sa mai stiu ce am de facut.
Priveste intens, pe lânga mine, mereu pe lânga mine. Sunt înalt pe lânga ea, asezata. Aparatul si mâna cad pe lânga corp, refuza sa agreseze ceea ce descopar de aproape. Stau si ma uit la ea, ea pare sa caute fiecare fir de lumina si pare sa soarba razele cu o pofta care creaza un curent invizibil pe langa mine. Încerc sa încropesc un soi de mesaj prin care sa ma asigur ca am permisiunea sa-i fac poza de aproape, visata. Nu pot, în plex simt un stol braunian. O vad acum clar, îmbracata în negru, o distinctie regala în felul în care sta acolo, în pragul intrarii. Nu mai stiu de ce sunt acolo, simt ca trebuie sa ma retrag în vârful degetelor. Îi soptesc : “Vous êtes très belle, madame!…”. Fara sa se uite la mine, mereu pe lânga mine, o lacrima imensa i se contureaza în coltul ochiului drept. “In english, please…”, imi sopteste, privind mereu spre cer, pe lânga mine. Nu mai eram acolo. “You are absolutely beautiful…”, ii soptesc aproape dintr-un reflex contemplativ. Lacrima ei atinge acel punct de maxim gravitational si se sparge pe obraz, în jos. Fac cea mai adânca reverenta si imi retrag pasii. Plec… o privesc. Ea priveste cerul. Am impresia ca nu m-a vazut deloc în acel rastimp. O ploaie de vara pe obrazul ei alb, sub privirea aceea imposibil de uitat sau de fotografiat. O poveste ramasa necunoscuta, o abandonare traita intens, acolo, într-un alb-negru pur, sub un cer incredibil de albastru pentru acea zi.
© Mihai Barbu
În imagine este Oana, mama Vladimirului meu drag. Legatura mea cu ea e ca o iubesc. De fiecare data când dau cu ochii de ea, de exemplu dimineata, îmi zic “Mama, cât de frumoasa e fata asta…”. Si, slava Domnului, au trecut vreo patru opt martii de când mi se întâmpla asta.
Fotografia a fost facuta unde stam noi, în Pantelimon, unde ne dormim somnul, somnul ala din care ma trezesc gândind ce spuneam mai sus. Ne-am întors într-o noapte acasa, ne pregateam de dormit, eu frecam calculatorul, Oana butona iPod-ul, stelele rasareau pe tavan, pisicile vegheau în întuneric si o poveste-ntreaga era ea. Textul care însotea imaginea, foto-informatia, caption-ul, la vremea respectiva, era urmatorul:
“Când se lasa seara, peste Bucuresti
Cu pereti cu stele si ochi pisicesti
Unde’a mai pisica dintre ele toate
La iPod se joaca, sprijinita-n coate.”
www.photoliu.ro
www.mongolia.ro
© Cristian Crisbasan
Alexandra Crisbasan, fiica mea de 15 ani. Imaginea a fost realizata în 2012, la noi acasa, în gradina, într-o sâmbata de vara, dupa-amiaza.
© Marius Filipoiu
Mama copilului meu, femeia lânga care ma trezesc în aproape (am prostul obicei sa adorm pe canapea) fiecare dimineata. Fotografia este facuta în viitoarea camera a lui Cezar (“gâlma” pe care se preling stropii de lapte). Cred ca s-a întâmplat într-un weekend când, între doua guri de cafea, obisnuiesc sa ma joc cu aparatele mele foto.
www.defelipe.ro
www.facebook.com/marius.filipoiu
© Mircea Restea
Magdalena Stroe este unul dintre cei aproximativ 50 de cetateni români detinatori ai titlului de ”Drepti între popoare”, distinctie ce i-a fost acordata pentru ca si-a salvat prietena de la deportare – se-ntîmpla în primavara lui ’44, iar cele doua erau eleve în ultimul an la Liceul Reformat din Cluj. Fotografia a fost facuta în august 2008 pentru Cotidianul.
© Valeriu Catalineanu
Alexandra este prima femeie din viata mea. Nu fata, nu gagica, nici tipa. Apoi, este cea mai buna prietena. Zic asta pentru ca, în 8 ani, am avut niste scandaluri groaznice, ingredientul cheie al unei legaturi sincere si profunde.
Fotografia este facuta în apartamentul ei. Tin minte ca faceam niste poze pentru admiterea de la Arte si, la un moment dat, m-am oprit si am zis: stai, hai sa facem amândoi o poza. Asta a fost si înca este: tin foarte mult la imaginea asta. A însemnat un punct de cotitura în felul în care am început sa percep imaginile.
© Marin Raica
În imagine e Ioana Cîrlig, prietena mea. Am fotografiat-o acum câtiva ani în gara la Sibiu.
marinraica.tumblr.com
www.postindustrialstories.com
© Marian Pislaru
Ea este prietena mea, Iuliana, de la toamna – sotie. O stiu de cinci ani. Fotografia are vreo doi-trei ani si e facuta în Marea Neagra. Pe ea o stiu de douazeci si trei. Sa zicem ca nu mai era nimeni în mare din Istanbul pâna-n Crimeea, desi chiar asa a fost. De ce fotografia asta? Pentru ca n-as vrea nimic mai mult decât marea, soarele, aparatul foto, rola de film si, bineînteles, pe ea.
© Mugur Varzariu
Vrajitoarea Bratara, eroina principala a unui documentar pe care l-am început în septembrie 2012. Fotografia a fost facuta la ea acasa, în ziua în care pregatea trusoul pentru ‘logodna’ unuia dintre nepotii ei.
© Lucian Hotoiu
Fosta iubita din vremuri când faceam poze mai frecvent. Bruxel 2010, duminica lenesa.
© Tudor Vintiloiu
Fata din imagine este Tea Teodorescu – fosta mea colega de facultate, prietena si apoi sotia mea. Iar poza a fost facuta într-o dupa-amiaza în Herastrau.
© Vali Barbulescu
Este primul portret pe care i l-am facut iubitei mele, Delia. La vremea respectiva nu eram împreuna însa am stiut din “acea” privire ca asta se va întâmpla cândva. Si cum mereu forta universului lucreaza pentru aceia care cred în ea, iata azi avem în spate 4 ani de relatie frumoasa ! Fotografia este realizata în Marbella, Spania.
www.vbvisuals.com
500px.com/valibarbulescu
© Vlad Bîrdu
Ioana, archenemy în primii 12 ani, dupa care sora si apoi cel mai bun prieten.
www.facebook.com/vladbirduphotographer
www.vladbirdu.com
© Alex Tomazatos
Pe Alexandra am cunoscut-o într-o noapte pe tren. Veneam de la pozat pentru un ONG de prin nordul tarii si în ultima clipa m-am razgândit asupra trenului si am plecat spre Bucuresti, nu spre Galati cum era planul. Era în acelasi vagon de dormit si mergea la Bucuresti, la facultate, desi eram în toiul vacantei. Nu mai stiu cum am început sa vorbim, dar în scurt timp ea mi-a dat o carte micuta de buzunar de M. Cartarescu, iar eu i-am dat o insigna primita de la ONG-ul pentru care lucrasem zilele trecute. Deloc echitabil, stiu. Apoi am adormit bustean.
Dimineata ne-am despartit pe peron în Gara de Nord. Aveam sa regret destule din ziua aia, dar mai ales ca nu am fotografiat-o dormind cu capul la geam unde primele raze de soare ale diminetii îi luminau fata. Nu îndraznisem sa ridic camera, ci am ramas privind… Fie acasa, fie pe alte drumuri, nu puteam sa nu ma gândesc la ea. Ma gândeam sa o caut, dar nu stiam cum. Stiam doar numele ei complet (de pe eticheta de carton a gentii ei), unde au lucrat parintii si de unde e (asta din urma nu era corecta oricum). Ma tot framântam si nu stiam de unde sa încep. Pâna când cineva mi-a zis sa încerc pe Facebook, ceea ce mie – un tip anti Facebook – nu-mi trecuse prin minte. Am gasit-o si, de pe contul unui binevoitor abia cunoscut, i-am dat un mesaj. Timpul trecea si niciun raspuns de niciun fel nu primisem.
Dupa aproape un an, am terminat masterul si în drum spre casa am deviat 2-3 zile la “binevoitorul abia cunoscut” (cu care ma împrietenisem într-o tabara, în aceeasi luna în care o întâlnisem pe Alexandra) si ghici ce: primisem un mesaj pe contul lui de Facebook cu vreo 3 luni înainte. Alexandra se bucura sa gaseasca mesajul meu si daca aveam sa trec prin Bucuresti, poate ne vedeam la o bere. Scoala se terminase pentru mine de tot si aveam chef sa fac o nebunie mare, sa sar cu capu-nainte. Asa ca mi-am zis ca as putea sa încep la Bucuresti, a doua zi.
Fotografia e facuta atunci, la una din beri – ultima înainte sa plec în sfarsit acasa, cred. De fiecare data când ne vedeam, o fotografiam înainte de despartire, nestiind daca aveam sa o mai vad vreodata. Aveam sa o aud macar. Dar aveam sa o mai si vad. Aveam sa o iubesc. Aveam sa ne rasturnam lumile unul altuia.
© Tudor Prisacariu
Gabriela, jumatatea mai buna. Era septembrie 2008, la scurt timp dupa ce ajunsese si ea la Londra, un moment pe care-l asteptasem timp de 4 ani.
www.tudorprisacariu.com
www.inapoi.ro
© Andrei Baciu
Tanti Lucretia, pe care am vizitat-o în vara lui 2011 în casuta ei din satul Valea Screzii/Râmet, are saizeci si opt de ani si e vaduva de treizeci si unu. Primarul i-a decernat o diploma de excelenta pentru implicarea remarcabila în viata comunitatii. În casa ei cu icoane pe pereti, zâmbeste.”
andreibaciu.1x.com
andreibaciu.blogspot.com
© Octavian Todirut
Oana, iubita mea, colega mea de camera, sufletul meu pereche vreme de 6 ani si câteva luni, semiluni, luni pline dar din care am ramas doar cu amintirile.
Fotografia am facut-o acum doi sau trei ani, acasa, la Miercurea Ciuc. Tata tocmai taiase un mar cu probleme serioase de sanatate, tot ce a ramas în urma unei vieti destul de lungi fiind un ciot retezat dar cu radacinile înca adânc înfipte în pamânt. Din secunda în care l-am vazut am avut aceasta fotografie în minte, un amestec de calm si tragedie, o contradictie de termeni, o liniste asurzitoare, o asteptare crunta.
© Catalin Abagiu
Femeia din fotografie este Vivian, sotia mea. Portretul pe care ti-l trimit este o imagine test în care Viv i-a suplinit pe cei pe care urma sa-i fotografiez pentruDoR.
© Bogdan Dinca
Alexandra, omul de langa mine, mama, fotograf, antropolog în devenire, dar mai ales femeia care îmi arata în fiecare zi ce înseamna sa fii puternic si sa îti întelegi drumul. Fotografie facuta la Chisinau cu câinele Chisinau, 2008.
www.bogdandinca.com
www.fotografiidefamilie.com
© Catalin Georgescu
E un portret (con)descendent la un picnic aniversar. Nu era al nostru, dar debandada era în floare. Stiu ca nu pare. Cred ca tocmai asta-mi place la el, ca e atipic. De ce e atipic? În poza e Raisa, cel mai bun prieten al meu. Si n-o s-o vezi mai niciodata asa submisiva. Tacând? Nici atât. Pare cuminte? Nu e. La locul ei? Ba. Ar trebui sa stiu. Suntem croiti din aceeasi stofa. Pusi la un loc suntem autodistructivi. Dar e unul dintre oamenii mei preferati. Nu prea ne vad scapând unul de altul prea devreme. Adica uite-ma, mi-s chiar acolo-n cadru.
Poza-i turcoaz pentru ca e culoarea ei preferata.
© Vlad Gayraud
Nu cred ca locul si contextul în care am întâlnit-o sunt importante pentru mine sau pentru altii si mai ales pentru ea. Ea este o mama dornica doar sa-si creasca copilul în conditii linistite.
www.lenfantaisie.com
www.facebook.com/VladGayraudPhotography
© Dani Ionita
Ioana Marchidan – dansator si coregraf. Cu Ioana m-am întâlnit acum aproximativ 3 ani. În tot acest timp, am colaborat la mai multe proiecte si treptat-treptat am devenit foarte buni prieteni. Fotografia a fost facuta înainte de a începe repetitiile la proiectul Dancing City. Ne pregateam sa începem când, hodoronc-tronc!, vântul s-a întetit si a început sa se joace cu parul ei. Vizual mi s-a parut ca se vede frumos. Am rugat-o sa stea nemiscata o secunda, sa se uite la mine, am apasat pe buton si s-a nascut fotografia de fata. Pe Ioana o puteti vedea la teatrul Odeon în “Arturo Ui” si “Viata e vis” si la teatrul National în “D’ale noastre”.
www.behance.net/Danizmu
www.facebook.com/dancing.bucharest
© Florin Ioanitescu
Fata din imagine este Ana. Ana este iubita mea. Poza asta am facut-o la începutul anului 2013 la Berlin. Mi-a placut poate neasteptat de mult orasul asta. Cel putin pentru noi doi cred ca este the place to be si asta este unul dintre motivele pentru care am ales-o.
florinioanitescu.tumblr.com
www.behance.net/florinioanitescu
© Adrian Oprea
Este un portret al prietenei mele cu care sunt într-o frumoasa relatie de 3 ani. Este facuta pe 14 iulie 2010, într-o calduroasa dupa-amiaza de vara, pe balconul unui apartament în care stateam în chirie. Aveam vedere spre apus si o perdea de copaci domolea ardoarea soarelui. Ne placea foarte mult umbra lor, dar si racoarea pe care o pastrau. Adoram sa zacem asa pâna dupa amurg. Era micul nostru secret si unul din putinele locuri pe care îl simteam ca fiind al nostru cu adevarat.
© Alin Ciortea
Lorena, în trecut iubita, în prezent cea mai buna prietena.
www.behance.net/alinciortea
alinciortea.posterous.com
© Mircea Gherase
Lore, sotia mea, împreuna cu Mara, fetita noastra, într-o zi linistita de vara, 2011, Sanmihaiul Roman.
© Dan Oara
Ea e Bety Czap, prietena mea din copilarie cu care ma întâlneam de 3 ori pe an. Odata ne-am întâlnit într-un tramvai si mi-a zis ca tocmai a venit din New York unde a avut un shooting. Pe vremea aia aveam 14 ani si faceam fotografii la soare si ma gândeam cum e sa merg la New York sa fotografiez soarele. Am pierdut legatura pentru multi ani fiecare mergând spre drumul lui. Venind înapoi în România mi-am amintit ca Bety era fata model din gasca mea de prieteni. Am contactat-o si am aranjat sa facem un shooting. De atunci lucram împreuna la diferite proiecte care intr-un fel sau altul ne amintesc de copilaria noastra din Timisoara si modul cum totul s-a transformat pe parcurs.
© Petrut Calinescu
Mama si fiica pescuind guvizi în Marea Neagra, Abkhazia. Nina, cea în vârsta, a lucrat la o fabrica de peste, iar acum are o pensie de aproximativ 50 de euro. E o fotografie la care tot revin, cu regret ca în goana unei calatorii contra cronometru nu am avut inspiratia sa dau “pause”, sa stau si sa aflu mai multe. Nici macar nu am fost eu cel care remarcat-o, prietenul care conducea masina, mi-a zis: uite ma, pescuieste o femeie, nu-i faci si tu o poza?
© Voicu Bojan
Ea e Aurica, o femeie simpla din Cârlibaba. Am fotografiat-o la un an dupa ce fiul ei din imagine, pe nume Albert, a murit lovit de un cal. Legatura mea cu ea este doar una de solidaritate emotionala. Regretam împreuna aceeasi pierdere. Fotografia a fost facuta pentru un articol NG mai vechi, dar a cazut la editare. Nu a mai fost publicata. Ea reprezinta un gest de solidaritate cu femeile singure si cu mamele care au pierdut pe cei ce ar fi putut sa le ofere ceva cu ocazia zilei de 8 martie.
© Dorin Moldoveanu
Oana este designer de moda si tot mestereste o noua colectie de ceva timp. Fotografia e din vara 2012 când cauta identitatea atelierului si îi venea sa dispara. Între timp a scos la lumina TheAlchemist.ro.
© Adi Tudose
Eram în New York si am vazut-o pe aceasta doamna prin geam stând singura în restaurant…
© Horatiu Sava
Aici e o fotografie cu mama mea, de acum un an, facuta la casa parintilor mei, de ocazia sarbatoririi unei zi onomastice din familie.
© Claudiu Popescu
Ea este Ioana. Legatura pe care o am cu ea este prea putin importanta. Important este ca ea exista, si ca fara ea nu as fi putut sa fac poza asta. Nu stiu cât de puternica este imaginea, sau daca transmite vreo emotie, nici macar nu îmi dau seama daca e o poza buna, decenta, sau macar nu foarte proasta. Pentru mine este cel mai bun portret pe care l-am facut pâna acum, portret pe care nu cred ca îl voi putea reface prea curând, cel putin nu pâna la urmatoarea “legatura”. Poza e facuta la mine acasa cu un aparat analog, si e un test: primul meu film în format mediu (6×6). Speram sa nimeresc macar expunerea.
© Marius Budu
Uite, aceasta domnisoara este Irina si este dragostea vietii mele. Poza este facuta într-o locatie pe care nu pot sa o dezvalui, dar pot sa spun ca se uita înspre o capodopera imensa si nu stia ca o fotografiez. Aceasta imagine este extrem de importanta pentru mine deoarece exemplifica perfect multe dintre motivele pentru care o iubesc: curiozitatea, pasiunea si capabilitatea ei de a se bucura de lucruri frumoase.
www.mariusbudu.com
www.facebook.com/MariusBudu.Artist
© Silviu Racheriu
Ea este Dana, o poveste foarte importanta din trecutul meu. M-am lasat de ea mai greu decât de tigari iar fotografia e facuta dupa o sticla de vin într-o zi destul de racoroasa.
Le-am propus unor domni fotografi din România sa îmi trimita fiecare câte o fotografie la care tin ei foarte mult si care are ca subiect o femeie din viata lor. Împreuna cu pozele, mi-au trimis si raspunsurile la întrebarile “Cine este femeia din imagine, ce legatura ai cu ea, unde a fost facuta fotografia si în ce context?”. Este un al doilea articol dedicat femeilor în luna lor, primul fiind publicat pe 1 martie unde le-am propus unor fotografe dragi din România sa-mi trimita un portret de femeie. Mai multe imagini primite de la fotografi dupa postarea articolului, pe Facebok. Probabil va exista si o parte, a treia, saptamâna viitoare.