Cine este femeia din fotografie?
© Vlad Eftenie
Ploaie de vară pe obraz
Va fi vorba despre ceva ce nu s-a întâmplat. Despre care pot povesti însă oricând la fel de viu, ca şi când aş privi acea fotografie nefacută. O poveste despre o doamnă necunoscută şi atât de specială. Paris, stradă, plimbare fără direcţie dar cu simţuri ascuţite, în căutarea subiectului “întâmplator”. Merg privind înainte, o văd cu coada ochiului. Mă opresc. Stă într-un scaun cu rotile. Subiect facil, îmi zic. Nu mă vede, trag cateva cadre cu teleobiectivul. Mă vede. Wow, stai sa vezi ce poză fac de aproape, schimb cu 20-ul şi mă duc exact lânga ea, mă aşez undeva jos şi trag – văd poza în cap, o am, e a mea – îmi zic eu. Se uită spre mine şi pare contradictoriu de fragilă dar şi aprigă. Mă apropii încrezător, mă apropii să înşfac, să forţez, să profit. Mă apropii, o văd din ce in ce mai bine, o privesc, imaginea vag conturată începe să se deseneze cu linii clare, identific o stare care miscă fluturi, percep acum detalii invizibile de acolo de unde mă aflam acum 10 secunde. Siguranţa pasului începe să se transforme în pas abia călcat. Ajung lânga ea fără să mai ştiu ce am de făcut.
Priveşte intens, pe lânga mine, mereu pe lânga mine. Sunt înalt pe lânga ea, aşezată. Aparatul şi mâna cad pe lânga corp, refuză să agreseze ceea ce
descopăr de aproape. Stau şi mă uit la ea, ea pare să caute fiecare fir de lumină şi pare să soarbă razele cu o poftă care crează un curent invizibil pe langă mine. Încerc să încropesc un soi de mesaj prin care să mă asigur ca am permisiunea să-i fac poza de aproape, visată. Nu pot, în plex simt un stol braunian. O văd acum clar, îmbrăcata în negru, o distincţie regală în felul în care stă acolo, în pragul intrării. Nu mai ştiu de ce sunt acolo, simt că trebuie să mă retrag în vârful degetelor. Îi şoptesc : “Vous êtes très belle, madame!…”. Fără să se uite la mine, mereu pe lângă mine, o lacrimă imensă i se conturează în colţul ochiului drept. “In english, please…”, imi şopteşte, privind mereu spre cer, pe lânga mine. Nu mai eram acolo. “You are absolutely beautiful…”, ii şoptesc aproape dintr-un reflex contemplativ. Lacrima ei atinge acel punct de maxim gravitaţional şi se sparge pe obraz, în jos. Fac cea mai adâncă reverenţa şi imi retrag paşii. Plec… o privesc. Ea priveşte cerul. Am impresia că nu m-a văzut deloc în acel rastimp. O ploaie de vară pe obrazul ei alb, sub privirea aceea imposibil de uitat sau de fotografiat. O poveste rămasă necunoscută, o abandonare trăita intens, acolo, într-un alb-negru pur, sub un cer incredibil de albastru pentru acea zi.
© Mihai Barbu
În imagine este Oana, mama Vladimirului meu drag. Legătura mea cu ea e că o iubesc. De fiecare dată când dau cu ochii de ea, de exemplu dimineața, îmi zic “Mamă, cât de frumoasă e fata asta…”. Și, slavă Domnului, au trecut vreo patru opt martii de când mi se întâmplă asta.
Fotografia a fost făcută unde stăm noi, în Pantelimon, unde ne dormim somnul, somnul ăla din care mă trezesc gândind ce spuneam mai sus. Ne-am întors într-o noapte acasă, ne pregăteam de dormit, eu frecam calculatorul, Oana butona iPod-ul, stelele răsăreau pe tavan, pisicile vegheau în întuneric și o poveste-ntreagă era ea. Textul care însoțea imaginea, foto-informația, caption-ul, la vremea respectivă, era următorul:
“Când se lasă seara, peste București
Cu pereți cu stele și ochi pisicești
Unde’a mai pisica dintre ele toate
La iPod se joacă, sprijinită-n coate.”
www.photoliu.ro
www.mongolia.ro
© Cristian Crisbășan
Alexandra Crisbășan, fiica mea de 15 ani. Imaginea a fost realizată în 2012, la noi acasă, în grădină, într-o sâmbătă de vară, după-amiaza.
© Marius Filipoiu
Mama copilului meu, femeia lângă care mă trezesc în aproape (am prostul obicei să adorm pe canapea) fiecare dimineață. Fotografia este făcută în viitoarea cameră a lui Cezar (“gâlma” pe care se preling stropii de lapte). Cred că s-a întâmplat într-un weekend când, între două guri de cafea, obișnuiesc să mă joc cu aparatele mele foto.
www.defelipe.ro
www.facebook.com/marius.filipoiu
© Mircea Restea
Magdalena Stroe este unul dintre cei aproximativ 50 de cetățeni români deținători ai titlului de ”Drepți între popoare”, distincție ce i-a fost acordată pentru că și-a salvat prietena de la deportare – se-ntîmpla în primăvara lui ’44, iar cele două erau eleve în ultimul an la Liceul Reformat din Cluj. Fotografia a fost făcută în august 2008 pentru Cotidianul.
© Valeriu Cătălineanu
Alexandra este prima femeie din viața mea. Nu fată, nu gagică, nici tipă. Apoi, este cea mai bună prietenă. Zic asta pentru că, în 8 ani, am avut niște scandaluri groaznice, ingredientul cheie al unei legături sincere și profunde.
Fotografia este făcută în apartamentul ei. Țin minte că făceam niște poze pentru admiterea de la Arte și, la un moment dat, m-am oprit și am zis: stai, hai să facem amândoi o poză. Asta a fost și încă este: țin foarte mult la imaginea asta. A însemnat un punct de cotitură în felul în care am început să percep imaginile.
© Marin Raica
În imagine e Ioana Cîrlig, prietena mea. Am fotografiat-o acum câțiva ani în gară la Sibiu.
marinraica.tumblr.com
www.postindustrialstories.com
© Marian Pislaru
Ea este prietena mea, Iuliana, de la toamnă – soție. O știu de cinci ani. Fotografia are vreo doi-trei ani și e facută în Marea Neagră. Pe ea o știu de douăzeci și trei. Să zicem că nu mai era nimeni în mare din Istanbul până-n Crimeea, deși chiar așa a fost. De ce fotografia asta? Pentru că n-aș vrea nimic mai mult decât marea, soarele, aparatul foto, rola de film și, bineînțeles, pe ea.
© Mugur Vărzariu
Vrăjitoarea Brățara, eroina principală a unui documentar pe care l-am început în septembrie 2012. Fotografia a fost făcută la ea acasă, în ziua în care pregătea trusoul pentru ‘logodna’ unuia dintre nepoții ei.
© Lucian Hotoiu
Fostă iubită din vremuri când făceam poze mai frecvent. Bruxel 2010, duminică leneșă.
© Tudor Vintiloiu
Fata din imagine este Tea Teodorescu – fosta mea colegă de facultate, prietenă și apoi soția mea. Iar poza a fost făcută într-o după-amiază în Herastrau.
© Vali Bărbulescu
Este primul portret pe care i l-am facut iubitei mele, Delia. La vremea respectivă nu eram împreună însă am știut din “acea” privire că asta se va întâmpla cândva. Și cum mereu forța universului lucrează pentru aceia care cred în ea, iată azi avem în spate 4 ani de relație frumoasă ! Fotografia este realizată în Marbella, Spania.
www.vbvisuals.com
500px.com/valibarbulescu
© Vlad Bîrdu
Ioana, archenemy în primii 12 ani, după care soră și apoi cel mai bun prieten.
www.facebook.com/vladbirduphotographer
www.vladbirdu.com
© Alex Tomazatos
Pe Alexandra am cunoscut-o într-o noapte pe tren. Veneam de la pozat pentru un ONG de prin nordul țării și în ultima clipă m-am răzgândit asupra trenului și am plecat spre București, nu spre Galați cum era planul. Era în același vagon de dormit și mergea la București, la facultate, deși eram în toiul vacanței. Nu mai știu cum am început să vorbim, dar în scurt timp ea mi-a dat o carte micuță de buzunar de M. Cărtărescu, iar eu i-am dat o insignă primită de la ONG-ul pentru care lucrasem zilele trecute. Deloc echitabil, știu. Apoi am adormit buștean.
Dimineața ne-am despărțit pe peron în Gara de Nord. Aveam să regret destule din ziua aia, dar mai ales că nu am fotografiat-o dormind cu capul la geam unde primele raze de soare ale dimineții îi luminau fața. Nu îndrăznisem să ridic camera, ci am rămas privind… Fie acasă, fie pe alte drumuri, nu puteam să nu mă gândesc la ea. Mă gândeam să o caut, dar nu știam cum. Știam doar numele ei complet (de pe eticheta de carton a genții ei), unde au lucrat parinții și de unde e (asta din urmă nu era corectă oricum). Mă tot frământam și nu știam de unde să încep. Până când cineva mi-a zis să încerc pe Facebook, ceea ce mie – un tip anti Facebook – nu-mi trecuse prin minte. Am găsit-o și, de pe contul unui
binevoitor abia cunoscut, i-am dat un mesaj. Timpul trecea și niciun răspuns de niciun fel nu primisem.
După aproape un an, am terminat masterul și în drum spre casă am deviat 2-3 zile la “binevoitorul abia cunoscut” (cu care mă împrietenisem într-o tabără, în aceeași lună în care o întâlnisem pe Alexandra) și ghici ce: primisem un mesaj pe contul lui de Facebook cu vreo 3 luni înainte. Alexandra se bucura să găsească mesajul meu și dacă aveam să trec prin București, poate ne vedeam la o bere. Școala se terminase pentru mine de tot și aveam chef să fac o nebunie mare, să sar cu capu-nainte. Așa că mi-am zis că aș putea să încep la București, a doua zi.
Fotografia e făcută atunci, la una din beri – ultima înainte să plec în sfarșit acasă, cred. De fiecare dată când ne vedeam, o fotografiam înainte de despărțire, neștiind dacă aveam să o mai văd vreodată. Aveam să o aud măcar. Dar aveam să o mai și văd. Aveam să o iubesc. Aveam să ne răsturnăm lumile unul altuia.
© Tudor Prisăcariu
Gabriela, jumătatea mai bună. Era septembrie 2008, la scurt timp după ce ajunsese și ea la Londra, un moment pe care-l așteptasem timp de 4 ani.
www.tudorprisacariu.com
www.inapoi.ro
© Andrei Baciu
Tanti Lucreția, pe care am vizitat-o în vara lui 2011 în căsuța ei din satul Valea Screzii/Râmeț, are șaizeci și opt de ani și e văduvă de treizeci și unu. Primarul i-a decernat o diplomă de excelență pentru implicarea remarcabilă în viața comunității. În casa ei cu icoane pe pereți, zâmbește.”
andreibaciu.1x.com
andreibaciu.blogspot.com
© Octavian Todirut
Oana, iubita mea, colega mea de cameră, sufletul meu pereche vreme de 6 ani și câteva luni, semiluni, luni pline dar din care am rămas doar cu amintirile.
Fotografia am făcut-o acum doi sau trei ani, acasă, la Miercurea Ciuc. Tata tocmai tăiase un măr cu probleme serioase de sănătate, tot ce a rămas în urma unei vieți destul de lungi fiind un ciot retezat dar cu rădăcinile încă adânc înfipte în pământ. Din secunda în care l-am văzut am avut această fotografie în minte, un amestec de calm și tragedie, o contradicție de termeni, o liniște asurzitoare, o așteptare cruntă.
© Cătălin Abagiu
Femeia din fotografie este Vivian, soția mea. Portretul pe care ți-l trimit este o imagine test în care Viv i-a suplinit pe cei pe care urma să-i fotografiez pentru DoR.
© Bogdan Dincă
Alexandra, omul de lăngă mine, mamă, fotograf, antropolog în devenire, dar mai ales femeia care îmi arată în fiecare zi ce înseamnă să fii puternic și să îți înțelegi drumul. Fotografie făcută la Chișinău cu câinele Chișinău, 2008.
www.bogdandinca.com
www.fotografiidefamilie.com
© Cătălin Georgescu
E un portret (con)descendent la un picnic aniversar. Nu era al nostru, dar debandada era în floare. Știu că nu pare. Cred că tocmai asta-mi place la el, că e atipic. De ce e atipic? În poză e Raisa, cel mai bun prieten al meu. Și n-o s-o vezi mai niciodată așa submisivă. Tăcând? Nici atât. Pare cuminte? Nu e. La locul ei? Ba. Ar trebui să știu. Suntem croiți din aceeași stofă. Puși la un loc suntem autodistructivi. Dar e unul dintre oamenii mei preferați. Nu prea ne văd scăpând unul de altul prea devreme. Adică uite-mă, mi-s chiar acolo-n cadru.
Poza-i turcoaz pentru că e culoarea ei preferată.
© Vlad Gayraud
Nu cred că locul și contextul în care am întâlnit-o sunt importante pentru mine sau pentru alții și mai ales pentru ea. Ea este o mamă dornică doar să-și crească copilul în condiții liniștite.
www.lenfantaisie.com
www.facebook.com/VladGayraudPhotography
© Dani Ioniță
Ioana Marchidan – dansator și coregraf. Cu Ioana m-am întâlnit acum aproximativ 3 ani. În tot acest timp, am colaborat la mai multe proiecte și treptat-treptat am devenit foarte buni prieteni. Fotografia a fost facută înainte de a începe repetițiile la proiectul Dancing City. Ne pregăteam să începem când, hodoronc-tronc!, vântul s-a înțetit și a început să se joace cu părul ei. Vizual mi s-a părut că se vede frumos. Am rugat-o să stea nemișcată o secundă, să se uite la mine, am apăsat pe buton și s-a născut fotografia de față. Pe Ioana o puteți vedea la teatrul Odeon în “Arturo Ui” și “Viața e vis” și la teatrul Național în “D’ale noastre”.
www.behance.net/Danizmu
www.facebook.com/dancing.bucharest
© Florin Ioanițescu
Fata din imagine este Ana. Ana este iubita mea. Poza asta am făcut-o la începutul anului 2013 la Berlin. Mi-a plăcut poate neașteptat de mult orașul ăsta. Cel puțin pentru noi doi cred că este the place to be și ăsta este unul dintre motivele pentru care am ales-o.
florinioanitescu.tumblr.com
www.behance.net/florinioanitescu
© Adrian Oprea
Este un portret al prietenei mele cu care sunt într-o frumoasă relație de 3 ani. Este făcută pe 14 iulie 2010, într-o călduroasă după-amiază de vară, pe balconul unui apartament în care stăteam în chirie. Aveam vedere spre apus și o perdea de copaci domolea ardoarea soarelui. Ne plăcea foarte mult umbra lor, dar și răcoarea pe care o păstrau. Adoram să zacem așa până după amurg. Era micul nostru secret și unul din puținele locuri pe care îl simțeam ca fiind al nostru cu adevărat.
© Alin Ciortea
Lorena, în trecut iubită, în prezent cea mai buna prietenă.
www.behance.net/alinciortea
alinciortea.posterous.com
© Mircea Gherase
Lore, soția mea, împreună cu Mara, fetița noastră, într-o zi liniștită de vară, 2011, Sanmihaiul Roman.
© Dan Oara
Ea e Bety Czap, prietena mea din copilărie cu care mă întâlneam de 3 ori pe an. Odată ne-am întâlnit într-un tramvai și mi-a zis că tocmai a venit din New York unde a avut un shooting. Pe vremea aia aveam 14 ani și făceam fotografii la soare și mă gândeam cum e să merg la New York să fotografiez soarele. Am pierdut legătura pentru mulți ani fiecare mergând spre drumul lui. Venind înapoi în România mi-am amintit că Bety era fată model din gașca mea de prieteni. Am contactat-o și am aranjat să facem un shooting. De atunci lucrăm împreună la diferite proiecte care intr-un fel sau altul ne amintesc de copilăria noastră din Timișoara și modul cum totul s-a transformat pe parcurs.
© Petruț Călinescu
Mamă și fiică pescuind guvizi în Marea Neagră, Abkhazia. Nina, cea în vârstă, a lucrat la o fabrică de pește, iar acum are o pensie de aproximativ 50 de euro. E o fotografie la care tot revin, cu regret că în goana unei călătorii contra cronometru nu am avut inspirația să dau “pause”, să stau și să aflu mai multe. Nici măcar nu am fost eu cel care remarcat-o, prietenul care conducea mașina, mi-a zis: uite mă, pescuiește o femeie, nu-i faci și tu o poză?
© Voicu Bojan
Ea e Aurica, o femeie simplă din Cârlibaba. Am fotografiat-o la un an după ce fiul ei din imagine, pe nume Albert, a murit lovit de un cal. Legătura mea cu ea este doar una de solidaritate emoțională. Regretăm împreună aceeași pierdere. Fotografia a fost făcută pentru un articol NG mai vechi, dar a căzut la editare. Nu a mai fost publicată. Ea reprezintă un gest de solidaritate cu femeile singure și cu mamele care au pierdut pe cei ce ar fi putut să le ofere ceva cu ocazia zilei de 8 martie.
© Dorin Moldoveanu
Oana este designer de moda și tot meșterește o nouă colecție de ceva timp. Fotografia e din vara 2012 când căuta identitatea atelierului și îi venea să dispară. Între timp a scos la lumină TheAlchemist.ro.
© Adi Tudose
Eram în New York și am vazut-o pe această doamnă prin geam stând singură în restaurant…
© Horațiu Sava
Aici e o fotografie cu mama mea, de acum un an, făcută la casa părinților mei, de ocazia sărbătoririi unei zi onomastice din familie.
© Claudiu Popescu
Ea este Ioana. Legătura pe care o am cu ea este prea puțin importantă. Important este că ea există, și că fără ea nu aș fi putut să fac poza asta. Nu știu cât de puternică este imaginea, sau dacă transmite vreo emoție, nici măcar nu îmi dau seama dacă e o poză bună, decentă, sau măcar nu foarte proastă. Pentru mine este cel mai bun portret pe care l-am făcut până acum, portret pe care nu cred că îl voi putea reface prea curând, cel puțin nu până la următoarea “legătură”. Poza e facută la mine acasă cu un aparat analog, și e un test: primul meu film în format mediu (6×6). Speram să nimeresc măcar expunerea.
© Marius Budu
Uite, această domnișoară este Irina și este dragostea vieții mele. Poza este făcută într-o locație pe care nu pot să o dezvălui, dar pot să spun că se uită înspre o capodoperă imensă și nu știa că o fotografiez. Această imagine este extrem de importantă pentru mine deoarece exemplifică perfect multe dintre motivele pentru care o iubesc: curiozitatea, pasiunea și capabilitatea ei de a se bucura de lucruri frumoase.
www.mariusbudu.com
www.facebook.com/MariusBudu.Artist
© Silviu Răcheriu
Ea este Dana, o poveste foarte importantă din trecutul meu. M-am lăsat de ea mai greu decât de țigări iar fotografia e făcută după o sticlă de vin într-o zi destul de răcoroasă.
Le-am propus unor domni fotografi din România să îmi trimită fiecare câte o fotografie la care țin ei foarte mult și care are ca subiect o femeie din viața lor. Împreună cu pozele, mi-au trimis și răspunsurile la întrebările “Cine este femeia din imagine, ce legătura ai cu ea, unde a fost făcută fotografia și în ce context?”. Este un al doilea articol dedicat femeilor în luna lor, primul fiind publicat pe 1 martie unde le-am propus unor fotografe dragi din România să-mi trimită un portret de femeie. Mai multe imagini primite de la fotografi după postarea articolului, pe Facebok. Probabil va exista și o parte, a treia, săptămâna viitoare.
Response to Cine este femeia din fotografie?
Pingback: Cine e femeia din fotografie? | Feeder
Pingback: De 8 martie si de weekend « Orlando
Pingback: 8 martie al meu | Elena Cîrîc Blog
Pingback: [Fotografía] Recomendaciones semanales; muchas cosas y muy variadas después de dos semanas | Cuaderno de Ruta V.2
Minunata postare… n-am reusit sa citesc tot insa ramane tab-ul deschis…
Pingback: Trei linkuri de văzut , cu și despre fotografie | Catalin Pop - Blog
Excelente fotografii, nu mai vorbesc de comentariile care le-nsoțesc! Felicitări pentru acest reușit montaj.
Multumesc!