Andrei Spirache – O eroare în matrice

Proiectul meu constă în fotografierea unor fragmente de structuri / suprafețe artificiale din mediul urban și lipirea fotografiilor tipărite, astfel încât să se suprapună aproape perfect pe zona din imagine. Demersul este un răspuns la peisajul strict utilitar al cartierului în care a fost amplasat – un fel de a introduce elementul surpriză pe un traseu monoton și repetitiv, dar și de a plasa un gest gratuit într-un habitat pur funcțional – interesul meu fiind mai degrabă centrat pe latura de intervenție în spațiul public și ceva mai puțin pe cea de lucrare finită, ulterioară.

Imaginile coincid cu realitatea reprezentată, dar nu se suprapun total, fiind evidente mici diferențe de cromatică, perspectivă și transpunere optică. Am încercat astfel să chestionez relația dintre reprezentare și lucrul reprezentat prin acest trompe l’oeil ce se auto-sabotează (similar din punct de vedere al conceptului cu “Spatele unui tablou” de Cornelius Gijsbrechts).

Lucrările tratează, mai mult sau mai puțin direct, însăși despre natura artei, pe principiul “arta este definiția artei”. Amplasarea lor într-un spațiu în care arta (așa cum este ea înțeleasă la nivel instituțional și academic) este absentă ridică problema rolului și valorii artei în mediul urban contemporan românesc. Se poate spune că această chestionare a propriului statut și rol este similară cu cea facută prin lucrările de secol XVII ale unor pictori precum David Teniers – lucrări ce înfățișează galerii de tablouri.

Dubla autoreferențialitate devine subiect central în momentul documentării lucrărilor, imaginea finită fiind o fotografie-în-fotografie – reprezentarea reprezentării realității sau “arta ca idee ca idee”, o teorie ce plasează demersul artistic în zona generării de semnificație, de sens. O altă teorie care m-a influențat în timpul realizării proiectului este aceea că forma este o materie flexibilă modelată de context. Am vrut astfel să creez o situație în care forma este de fapt contextul și viceversa.

This project resides in photographing snippets of structures or artificial surfaces of the urban environment and attaching the resulting prints almost exactly over the depicted surface. The process comes as a response to the strictly utilitarian means of the existing area, through the infusion of a surprise element to an otherwise monotonous and repetitive itinerary. It can also be read as a gratuitous gesture in a purely functional habitat, since my interest lies in the area of public space intervention, much more so than the finished work itself.

The images coincide with the material representation, slight differences in color, perspective and optical interpretation preventing a total immersion, thus questioning the relationship between the representation and the represented through a self-sabotaging trompe l’oeil (conceptually akin to Cornelius Gijbrechts’ ‘Reverse of a Framed Painting’)

The work deals, in more or less direct fashion, with the nature of art itself, according to the principle of ‘art as the definition of art’. The locus as a space where art as academic and institutional principle is absent raises the issue of its very standing within the contemporary Romanian urban framework. One could claim the interrogation of art’s own status echoes the oeuvre of XVII Century artists such as David Teniers, with its gallery of paintings.

The double self-reference becomes a main feature during the documenting phase; the final image embodies a picture within a picture. The representation of the represented reality or ‘Art as Idea as Idea’ places the artistic process in the position of a signifier. Another theory close to the inception of this project is that of form as a context-modeled flexible matter, the starting point for an event where form and context merge within each other.

Andrei Spirache, translated by Victor Dia

Andrei Spirache poate fi găsit pe Facebook. ”Câțiva ani fotoreporter, câțiva ani freelancer, câtiva ani student la Foto-Video”.