brb

Nu poþi intra oricând în vorbã cu un om pe trecerea de pietoni.
Ai avea timp sã i spui doar cã are pardesiul puþin ºifonat sau cã i-ar sta ºi mai bine cu o umbrelã.
Din zece linii câte are o trecere de pietoni, douã le consumi cunoscându’i mersul.
Îi invidiezi palaria maro, îi observi mãnuºile neasortate iar piciorul drept merge puþin mai nerãbdãtor.
Abia la a treia linie ajungi la faþã. Ochii-i sunt în mers, nasul puþin roºu ºi strãlucitor iar barbia-ºi cautã adãpost în guler.
Cravatã nu se mai poartã, mai ales cã-i vineri.
A patra ºi-a cincea linie te prind între claxoane, nu eºti atent la ºoferii canibali.
Dintr-a ºasea te calmezi ºi revii la meniul principal. Omul cu palaria pentru care acum, dupã cateva linii, mi-am mai pierdut din interes.
Cobori la pantofi ºi-þi vezi luciul mersului, te vezi în oglinda lor ca o patã de cafea.
A ºaptea linie-þi sare-n ochi cã-i întodeauna puþin gãlbuie. Maºinile care perforeazã noaptea cu vopsea asfaltul gol ºi somnambul au în dotare mecanismul care albeºte câte 6 linii impecabil deodatã iar pe a ºaptea o îngãlbeneºte pentru siguranþã. A opta este trasã manual iar ultimele douã-s transparente. Pietonul ºtie de ele din codul bunelor maniere.
Domnul nostru pãlãriot se opreºie grãbit pe peron printre doamnele cu umbrele colorate.
Primãvara pãºeºte cromatic iar mie nu-mi place sã port umbrelã.