camara noastra

…a obisnuit ceva vreme sa fie locul cel mai inaccesibil pentru mine. eram mic si nici pe scaun nu ajungeam pana la ultimul raft, in spate. acolo punea mama bine cadourile de Craciun, bananele si portocalele, bunatatile de trimis la tzara precum si globurile, banii, cutiile colorate sau alte lucruri de care daca dadeam… na… ori mi’o luam pe coaja cu “nu’s ale tale!”, ori stricam vreo supriza.

pe langa rolul de ascunzatoare de care stii dar nu potzi sa ajungi pentru ca abia daca esti un metru de om, camara era, dupa parerea mamei, locul ideal anti cutremure. din cele doua cutremure mai puternice, pe unul l’am sarbatorit in camara. toti 4. (taica’miu era la serviciu). stateam pe un metru patrat, mama si sor’mea plangeau iar eu cu frate’miu deah, ca barbatii, tineam moralu’ ridicat (pana aproape de “ascunzatoare”).

misto a fost ca la revolutia din 89, fiind in casa maica’mea, eu, sor’mea, frate’miu si matusi’mea, dupa auzul unei bubuituri in strada, ideea de “haideti in camara!” a fost tot pe primul loc… desi n’avea nicio treaba cu cutremuru’. haios a fost ca nu prea intram toti prea comod si nu puteam respira si ar fi fost foarte amuzant sa ne inecam acolo… pentru ce? pentru ca un dobitoc n’a oprit la semnalul militiei si astia au fost nevoiti sa traga in cauciucuri. nimic grav. numai ca taica’miu si unchi’miu faceau garda in noaptea aceea in scara blocului. nu spun ca se plangea’n camara noastra de se aburisera toate borcanele cu zacusca.