teducteduc…
Merg ca sa adulmec mirosul sinelor si’al rotilor, sa gasesc cu greu vagonu’n care avem locuri, sa miroasa a piele cefere si sa ajut o batranica sa’si urce bagajul pe raft.
Merg ca sa aud ultimul strigat mecanic al mecanicului de tren, sa deschid sticla de apa si sa beau o gura singura, sa ma bruscheze usor si emotionant plecatul trenului in ritmul semi-catrenului “integrame colorate/trei la zece mii”,
Mergeam ca sa vina controlorul si sa scoata tata biletele de carton mici-mici, pe care dupa ce le perfora cu un “tzâc-tzâc” memorabil, mi le dadea mie sa le pastrez. Scria Suceava pe ele.
Merg ca sa deschid punga de pufuleti, sa servesc fata frumoasa cu suvitze din copartiment, militarul timid cu permisia expirata, batranica profesoara cu ziarul serios care urma sa fie al tuturor si muncitorul trist cu libertatea (de exprimare), negru pe maini si blatist pana la moarte.
Merg si cu parintii sa ocupam tot compartimentul, avem snitzele, integrame, haine groase, carti de joc si sa fim mintiti ca mai e putin, ca trenul face spre bunici “teducteduc, teducteduc” iar inapoi spre Bucuresti face “teaducteaduc, teaducteaduc”.
Merg ca sa atipesc putin, sa nu pot dormi, sa nu’mi gasesc pozitia de somn si sa mai mananc un mar numarand castele de apa.
Merg ca sa vad pe geam ruine, case, oameni, caini, pomi, floarea soarelui, masini in paralel, masini in perpendicular, paduri verzi sau rosii, soare printre paduri, multe paduri.
Apoi ma intorc.
Ma intorc ca sa gasesc un compartiment gol sau macar o bancheta pe care sa ma arunc cu cel mai mare avant si cea mai mare gura ranjita.
Ma intorc ca sa gasesc in fatza mea doua fete cu o carte intr’un menaje a trois literar. Sunt timid, nu ma pot baga. Si nu am nici fatza de carte.
Ma intorc sa’mi gasesc fosti colegi de liceu cu care depanam amintiri insuficient de puternice pentru a ne starni placerea de a ne revedea la o cafea.
Ma intorc ca sa’mi gasesc oameni din lumea aia de mica, oameni care se plictisesc, vorbesc, mananca seminte sau pur si simplu zambesc.
Ma intorc ca sa fiu obosit, sa ajung incet inapoi printre chestii cu ferestre, galagie, fast-food si port-bagaje.
Ma intorc ca sa astept metroul pana acasa, dezordonat, cu privirea lacoma si cu oamenii interesati de fata mea de ramasa “de provincie”.
Merg ca sa plec dimineata si ma intorc sa vin noaptea.
Response to teducteduc…
Au Oana Pellea si Mihai Gruia o piesa in care joaca de-i spune “Ma tot duc”. Si ei se duc…
Dar sper ca nu se mai si intorc!
si tot am ceva cu poze’n care se vede o Urma, doua
da, si eu stau si ma gandesc asa: am facut acelasi drum cu acelasi tren, numai eu ma opream ceva mai jos, la adjud. cand eram mai mic.
si este exact ceea ce imi trecea si mie prin minte, atunci cand ma duceam, atunci cand ma intorceam :)
ar trebui sa scriu si eu despre trenuri. dar tot cu masina imi place mai mult.
e o diferenta ca de la metal la cauciuc.
e mai elastic sa mergi cu masina dar mai sigur cu trenul.
elastic? faina comparatie, are multe valente.
apropos de ce textul asta nu se vede pe blog? eu am dat de el pe google (uitasem adresa exacta a blogului tau)
am schimbat adresa. uof.
din cnimigean.btn.ro/blog s’a transformat in oitzarisme.ro
eh… fitze.
multumesc.