Scândurile cucuie

Am furat multe tevi de cornete la viata mea. In special din scoala in constructie (chiar si acum) din fata blocului meu, de unde mai furam BCA pentru cazemate, caramizi pentru “castelul” si nisip pentru castele. O singura data ne’au prins. Eram vreo sapte si ajunseseram la capatul misiunii, la capatul scolii, in partea indepartata de iesire. Trebuia sa ne intoarcem plini de glorie si tevi de cornete dar cineva ne’a dat in gat si dintr’o data eram in pericol de cafteala. Din fata veneau portarii cu cate o scandura plina de cuie. In jos nu aveam pe unde sa coboram, nu erau gata scarile dintre etajele 1 si parter iar in spate nu exista nici un suport, doar ca se vedea cimitirul in departare, semn rau. Andrei a sarit de la etaj ca era cel mai mare dintre noi si probabil pe el in casapea cel mai rau. S’a ales cu o julitura destul de grava la un genunchi. Marius a inceput sa planga iar eu plin de strategie si nedemnitate, incepusem inaintea lui sa ma smiorcai. Din ce in ce mai mult, crezand ca e o strategie buna sa scap primu’. Ceilalti nu stiu ce faceau caci nu era una din procuparile mele de moment sa le simt/vad reactiile.
“ce’aceti ma aici? ‘tu’va mama in… ia la politie cu voi!”
Am inceput care mai de care mai plangacios si mai isteric sa promitem si sa ne juram pe toti sfintii si parintii ca nu mai facem niciodata nimic numai sa ne lase sa plecam.
Ne’au mai tinut in suspans facand misto de noi vreo cateva minute, ne’au pus sa sarim la castane si ne’au dat drumu. N’au mai stat prea mult pe santier iar in urma lor au venit nea Costica si nea Numaistiucum (un semi-pedofil nenorocit) care erau de treaba si ne lasau sa luam ce vrem numa’ ca nu mai eram atat de interesati. Deah… fara tensiune, fara frica, fara suspans…