Prima ºi ultima… de-atunci
Asta s’a intamplat intr’o zi inaintea unui meci dinamo-rapid. Nu mai stiu cand. Am fost la pescuit noaptea. Adica am incercat, de fapt. Pornisem hotarati cinci oameni sa stam toata noaptea la pescuit si sa bem palinca… din pacate de Bihor, d’aia de cumparat de’ti versi matzele.
Alor mei le’am spus ca mergem la Raluca sa bem. Mi’am luat un rucsac cu doua pulovere, doua trei sandwich’uri si aveam si doua perechi de pantaloni pe mine de mergeam ca un robotzel. Am plecat cu masina lu Andrei, Opelu’ B nustiucat XBP!
In masina erau Andrei la volan, Alex langa el iar in spate eu, Fane si Cotiso. Astia din spate luaseram doua sticlutze celular de palinca de Bihor, revelatia momentului… am zis sa ne incalzim ca poate inghetam cu mana pe mulineta.
Am ajuns, am parcat, am aruncat sagetile iar personal eram foarte vesel si beat. Dupa nu mai mult de trei minute ne’am dat seama de faptul ca nu vedeam pluta. Nu vedeam nimic, nici macar lacul nu prea’l vedeam. Hm…
Cotiso vine cu ideea “Sa aprindem farurile de la masina”.
Andrei ii spune ca nu poate ca ramane fara baterie.
Cotiso foarte inspirat “Pai o incarci acasa!”
La asta n’am mai avut replica si’am bufnit toti in râs dupa vreo cateva secunde bune dupa ce am realizat bine ca el chiar a spus o asemenea tampenie. Ne’am mai amuzat putin, ne’am strans lucrurile si ne’am imbarcat pentru intoarcere.
La intoarcere a participat si’un drum ocolitor prin mocirla… numai bun sa ne continuam palinca usurel, usurel. La bloc deja nu mai vedeam de bautura si mi’a venit ideea sa mergem la subsol si sa continuam. Eventual, acompaniatzi de un ping-pong, foarte frumos. Ping-pong-ping-pong-ping-pong-ping-pong-ping-pong pana a trebuit sa ma asez, de “oboseala”, pe un fotoliu comod din recuzita. Dupa cateva minute nu mai puteam misca nimic, nu mai puteam vorbi… doar incercam sa articulez “vomit!”, si nu reuseam. Dar am reusit sa dau la boboci pe tricoul meu frumos, Kenvelo care de atunci e carpa de praf.
Astia n’au avut de ales decat sa’mi aduca multa apa sa’mi toarne in cap. M’au sters cu ce’au avut si m’au culcat pe niste cartoane intr’o alta camera, la caldurica… eu tot vroiam sa’i conving ca pot, POT, pooooot sa ma misc si sa merg… dar nu puteam, in schimb putzeam.
Lor le’a venit ideea sa plece la Branesti sa pape un mititel si sa ma lase pe mine sa dorm, eventual intr’o comitza alcoolica ceva… pe cartoane in forma de melc. Cum au plecat, au si ajuns. Cum dracu nu stiu caci eu cred ca m’au mintit c’au lipsit vreo doua ore care mie mi s’au parut doua minute. In fine… o sa aflu eu candva.
S’a terminat cu bine, cartoanele au tinut de cald, n’am racit, nu mi’a fost fooooarte… bine a doua zi insa… caci frutty-fresh scria pe mine (era la moda atunci), am baut vreo doi litri… in timp ce astia au plecat la meci si’si luau bataie de la galeria rapidista prin jurul stadionului Dinamo. hehe…
Asta a fost prima mea cea mai naspa betie din lume. Multumesc pentru atentie.
trebuie sa precizez ca a fost prezenta si Roxana in toata povestea (mi s’a soptit in casca)
culmea, ea fost singura care mi’a tinut moralu’ cat de sus cu putina, singura care s’a ingrijorat. multumesc.
s’a repetat la Cascoe, acum cateva saptamani. dar nu foarte crunt.